În ultima perioadă, 30 de beneficiari din Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni au fost depistaţi pozitivi la Covid-19, fapt care a determinat, conform protocoalelor în vigoare, crearea unui sector ”roşu”, complet izolat, în care să fie îngrijiţi. Dintre aceştia, 6 persoane au ieşit din izolare începând de ieri, 4 noiembrie, o persoană este internată la Spitalul Judeţean la Secţia ATI, o alta, cu simptome mai severe, este sub tratament cu oxigen în cadrul instituţiei, iar celelalte sunt asimptomatice sau cu manifestări uşoare.
În conformitate cu indicaţiile Direcţiei de Sănătate Publică, asistenţa medicală în sectorul ”roşu” este asigurată la acest moment, în sistemul de izolare temporară specific centrelor rezidenţiale, de către o asistentă medicală – persoană depistată pozitiv, dar complet asimptomatică – ce va ieşi din tură începând de mâine (urmând a fi înlocuită de o altă asistentă medicală) şi care a fost ajutată permanent de 4 infirmiere.
Celelalte persoane vârstnice din cadrul CPV beneficiază în sectorul ”verde” de serviciile a 3 asistente medicale; la acest moment, Căminul găzduieşte un total de 53 de vârstnici.
În vederea asigurării celor mai bune condiţii beneficiarilor acestei instituţii, în baza Ordinului nr. 905/2020 al Ministerului Sănătăţii a fost angajată de săptămâna trecută încă o asistentă medicală, care a fost alocată sectorului ”verde”. Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea face toate demersurile pentru ţinerea sub control a situaţiei la Căminul pentru Persoane Vârstnice din subordine şi pentru intrarea, cât mai rapid, în normalitate.
Lasă un comentariu