Jurnaliştii vâlceni au arătat de departe că în ei rezidă o nobeleţe, pe care, de cele mai multe ori, nici chiar ei nu şi-o observă. De la ultimul venit pe urma scrisului, până la veterani, trupa prezentă în aceste zile la Bruxelles a fost una cu adevărat la înălţime. Retorica lui Silviu, iluminismele lui Petre, eleganţa doamnelor din presă au arătat, în aceste zile, că presa vâlceană nu are nimic provincial, ci este chiar una metropolitană. Frigul, soarele şi ploaia din Bruxelles, podurile şi canalele din Bruges sau fluxul de la Marea Nordului au fost aspecte pe care ironia, glumele presei vâlcene le-au oferit exact decor de editorial. La acestea contribuind din plin şi „sănătatea” edililor rurali cu episoadele de vitrină, bancurile de Bujoreni şi anatemizarea lui „Gogu”.
De aceea, poate eliberarea lui Frâncu a fost mult mai intens dezbătută la Bruxelles decât la Râmnic, dacă cineva ar fi putut filma dezbaterile jurnaliştilor de la Pomodoro, se făcea poate unul din cele mai reuşite talk-show-uri pe temă dată. De la gravitate, ironie, polemică, nerv, Frâncu a fost subiectul serii de la Bruxelles. De aceea stau şi mă întreb de ce presa vâlceană nu se uneşte şi din zecile de ziare se rezumă la câteva, dar de forţă. Pentru că toţi cei care au fost la Bruxelles ar putea scrie pagini, au talent, au fiecare nota şi amprenta proprie şi alături de veteranii de azi, am putea rivaliza cu ziare din Bucureşti sau alte oraşe mari. De ce? Asta nu pot explica eu, ci ei.
Cîlea a fost inspirat aşadar atunci când a ales delegaţia de jurnalişti. Pentru că era nevoie de ironie la dizertaţiile lungi ale lui Boştinaru, de căutatul cu disperare a locului de fumat fie prin oraş, fie prin terminale, fie la Parlament, fie prin cotloanele hotelului. Cred că majoritatea jurnaliştilor au deschis geamurile şi au fumat prin camere, indiferenţi la sistemele de avertizare de pe uşi. Chiar şi rătăciţii de autocar, pentru care s-au dat ture în jurul hotelului, sau doamnele care evident şi-au strecurat sfertul de oră în plus la punctul de întâlnire au realizat un compozit al unei deplasări reuşite.
Că tot veni vorba de fumători, presa vâlceană ar putea redacta un astfel de memoriu acelei tâmpite directive europene, care ne-a forţat pe toţi să facem adevărate blocade în jurul restaurantelor, hotelului, tremurând prin ploaie pentru sfânta ţigară, fără de care creierele noatre în niciun caz nu ar putea funcţiona la parametri. Am omis să menţionez de aici, ţuica lui Liviu Toma, care a trecut de graniţă, distribuţia ciocolatelor prin toate genţile posibile, orele de aşteptare prin terminale, rupţi de somn, drogaţi de la cafea şi ţigări sau bere, primele zboruri din viaţă pentru două colege, invitaţia lui Silviu pentru „clubul celor 7000”, hazul făcut pe seama bărbaţilor la datul curelelor jos, spaima unor fete care aveau jeansi cu capse că ar trebui daţi jos. Şi să nu îl uităm pe Horăscu, cel care în goana lui de a fi primul în Bruxelles, a intrat prin zona cetăţenilor non-UE, de toată presa l-a întrebat dacă nu cumva a scos Prundeniul din România şi l-a dus la ruşi. Multe se pot spune despre călătoria de la Bruxelles, ar ieşi nu un ziar, ci un adevărat almanah dacă toţi ziariştii ar scrie propriile impresii. Cert este un lucru. Aşa cum am spus, Vâlcea are presă şi de multe ori o presă peste calitatea politicienilor din acest judeţ.