Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Preoţi ortodocşi condamnaţi pentru o fraudă de aproximativ 1 milion de euro

Doi preoți ortodocşi greci au fost arestați în Trikala – Grecia, și condamnaţi de către Curtea cu Juri din Larissa, la pedepse de 18 ani şi 6 ani de închisoare, pentru delapidarea unei sume totale de 930.000 de euro, care fusese destinată plăţii salariilor clerului din Farsala.

Primul preot, responsabil cu salarizarea în Farsala, a fost condamnat la 18 ani de închisoare, pentru fraudă, fals și uz de documente falsificate. Al doilea preot, care era responsabil cu colectarea, încasarea banilor de la Biroul Fiscal din Farsala, a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pentru complicitate la fraudă. Cei doi au adunat aceste sume în perioada ianuarie-iunie 2012, când au fost prima oară arestaţi.

Cei doi preoți din Farsala au prezentat documente false la Oficiul Fiscal, în ideea măririi bugetului necesar efectuării plăţii. Unul dintre preoţi a păstrat pentru sine suma de 710.000 de euro, oferindu-i celuilalt 220.000 de euro.

După consultarea cu poliţia, inspectorii fiscali au confirmat valoarea și, atunci când cei doi preoți s-au deplasat la banca pentru a ridica banii necesari plăţii preoților și a-şi păstra noua tranşă de 20.000 de euro, poliția a intervenit și i-a arestat.

Curtea a mai impus, de asemenea, primului preot, returnarea sumei de 710.000 de euro către Guvernul Grec, și a celei de 220.000 de euro, din contul celui de-al doilea preot. În plus, acestora li s-a mai impus o despăgubire de 2.000 de euro către Guvernul Grec, pentru pierderile cauzate de acțiunile lor.

Cazul a devenit public în iunie 2012, când oficialii Biroului de Taxe au informat departamentul de poliție din Larissa de suspectarea unor modificări în documentele de salarizare ale preoților.