Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prefectul judeţului Vâlcea, nemulţumit de salubritatea şi curăţirea drumurilor naţionale

O temă recurentă, care nu și-a pierdut actualitatea și reprezintă un punct de interes pe agenda Instituției Prefectului o reprezintă modul în care se face salubrizarea și curățirea pe drumurile naționale,cu precădere pe DN 7, pe cursurile de apă dar și în zona barajelor din județ.

„Din verificările efectuate de către aparatul de specialitate al Instituției Prefectului a rezultat că mai ales în ceea ce ține de intervenția pe drumurile naționale situația nu este bună.
Este de asemenea necesară și o implicare mult mai accentuată a Regionalei de Drumuri Craiova, în realizarea lucrărilor de întreținere a drumurilor naționale din județul nostru, dar și de dotare cu mobilier stradal pentru locurile de parcare (coșuri de gunoi,ș.a)

În acest sens am purtat astăzi discuții cu conducerile și reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Vâlcea, Serviciului Poliției Rutiere Vâlcea, Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Vâlcea, ABA Olt și SEGA Vâlcea, Direcției Silvice Vâlcea precum și ai SC Hidroelectrica SA – Sucursala Vâlcea.

S-au stabilit masuri efective de curățare a cursurilor de apă și a luciului barajelor, dar și de curățenie pe drumurile naționale, cu accent pe DN 7.
Realizarea acestor activități în mod permenent este necesară întrucât, pe lângă aspectul estetic în distonanță cu frumusețea peisajului natural, reprezintă și factori de producere a inundațiilor (în cazul cursurilor de apă), dată fiind apropierea sezonului ploios.

La mijlocul lunii septembrie va fi analizată eficiența activităților și dispuse, dacă va fi cazul, alte măsuri de competența instituțiilor de control pe linie de mediu” a precizat prefectul judeţului Vâlcea, Florian Marin.