Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pompierii din Vâlcea au reuşit salvarea unui locuinţe cuprinsă de flăcări în Glăvile

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru al judeţului Vâlcea au intervenit în data de 31.08.2016, la ora 21:27, în comuna Glăvile, sat Aninoasa, pentru stingerea unui incendiu la o casă de locuit, proprietar D. I.

Flăcările s-au declanşat în interiorul beciului unde s-au aprins 300 de rame din brad si tei pentru albine şi 30 de magazii în care erau stocate ramele. De asemenea, s-au degradat elemente de mobilier aflate în interior. După aproximativ două ore de la sosirea pompierilor incendiul a fost stins.

Prin intervenţia promptă a pompierilor, s-a reuşit salvarea locuinţei şi a altor bunuri din apropiere. Cercetările preliminarii arată că flăcările s-ar fi declanşat în urma folosirii focului deschis în interiorul beciului, ceara de pe rame şi materialul lemnos uscat din componenţa ramelor favorizând incendiul.