Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţistul de la Permise a încălcat aproape tot Codul penal

• Poliţistul Liviu Dumitru Dan şi complicii săi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, omul legii fiind arestat preventiv

În urmă cu câteva luni, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea a fost descoperit de procurori un caz de corupţie fără precedent în această instituţie. Poliţistul Liviu Dumitru Dan a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. După cum bine se vede, omul a încălcat aproape tot Codul penal, însă cel mai grav este că el a comis nu mai puţin de 122 de acte materiale de abuz în serviciu, 113 acte materiale de înşelăciune şi 76 de acte materiale de fals şi uz de fals. Gurile rele spun că Liviu Dumitru Dan era un împătimit al jocurilor de noroc, el fiind văzut foarte des în baruri, la păcănele şi de multe ori nu-i mai ajungeau banii. Aceste metehne l-au băgat după gratii însă pe poliţistul de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea. Alături de poliţist mai este cercetat, în stare de arest preventiv, şi Gabriel Paraschiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi înşelăciune, dar şi Eugen Robert Vieru, în  stare  de  libertate,  pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi înşelăciune. Acum, cei trei au fost trimişi în judecată.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în perioada 2010 – 2012, Liviu Dumitru Dan, în calitate de agent de poliţie în cadrul  Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, a efectuat 122 operaţiuni de înmatriculare a unor autovehicule cu încălcarea dispoziţiilor legale privind taxa pe emisiile poluante. El a cauzat un prejudiciu bugetului de stat de 785.175 lei, ataşând mai multe dovezi de plată falsificate la dosarele de înmatriculare. Mai mult decât atât, poliţistul de la Permise şi-a indus în eroare victimele, cauzând un prejudiciu de 241.553 lei şi 33.610 euro. „În cursul anului 2012, inculpatul a pretins şi primit sume de bani în legătură cu îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, respectiv în schimbul traficării influenţei sale asupra altor funcţionari din cadrul RAR. În perioada 2010 – 2012, inculpatul Paraschiv Gabriel a exercitat acţiuni de inducere în eroare asupra mai multor persoane, în sensul că le va achita taxa de poluare stabilită de organele fiscale sau că aceasta este într-un anumit cuantum, pentru înmatricularea autoturismelor, folosind în interes personal cea mai mare parte a sumelor de bani. Prejudiciul cauzat părţilor vătămate este în sumă de 55.150 lei şi 11.340 euro. Autoturismele au fost înmatriculate fără respectarea dispoziţiilor legale ce reglementau taxa de poluare, de către inculpatul Dan Liviu Dumitru. Totodată, inculpatul a pretins şi primit suma totală de 3000 lei şi 400 de euro de la mai multe persoane  prevalându-se de relaţiile pe care le are asupra unor funcţionari din cadrul  Serviciului de Înmatriculări Vâlcea şi RAR în scopul înmatriculării autovehiculelor acestora. Inculpatul Vieru Eugen – Robert, în perioada aprilie 2010-2011 a indus în eroare mai multe părţi vătămate în legătură cu plata taxei de poluare, însuşindu-şi sume de bani  (26.180 lei)  şi  de asemenea,  şi-a traficat influenţa asupra funcţionarilor Serviciului de Înmatriculări Vâlcea, pretinzând şi primind suma totală de 1400 lei şi 250 euro în acest scop” – se arată în rechizitoriul procurorilor. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Vâlcea.

CLAUDIA STANCIU