• poliţia din Vâlcea a devenit o adunătură, unde toată lumea carotează pe toată lumea, iar bârfele şi intrigile nu mai contenesc • IPJ Vâlcea este printre instituţiile cu cele mai multe sesizări la nivelul IGPR, poliţiştii pârându-se unii pe alţii non-stop • toate astea se întâmplă şi pentru că nu există o stabilitate la nivelul conducerii instituţiei, Poliţia Vâlcea funcţionând de mult timp cu un inspector-şef împuternicit.
CLAUDIA STANCIU
claudia.stanciu@voceavalcii.ro
Incertitudinea din fruntea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea continuă. După ce în ultimii ani s-au perindat la conducerea instituţiei numai personaje venite din alte părţi ale ţării, acum Poliţia Vâlcea este condusă de un vâlcean get-beget, numai că nici el nu este sigur că îl mai prinde şi ziua de mâine în funcţie. Asta pentru că se întârzie organizarea unui concurs pe post, concurs la care să participe cei mai buni poliţişti judeţeni, iar cel mai bine pregătit să înceapă o reconstrucţie a IPJ-ului de la Vâlcea. De ce spunem asta? Pentru că poliţia a devenit o adunătură, unde toată lumea carotează pe toată lumea, unde bârfele şi intrigile nu mai contenesc. Este de notorietate faptul că IPJ Vâlcea este printre instituţiile cu cele mai multe sesizări la nivelul IGPR, poliţiştii pârându-se unii pe alţii non-stop. Toate astea se întâmplă şi pentru că nu există o stabilitate la nivelul conducerii instituţiei, Poliţia Vâlcea funcţionând de mult timp cu un inspector-şef împuternicit. Sigur, în urmă cu aproximativ şase luni de zile, comisarul – şef Florian Marin era una dintre cele mai bune variante pentru conducerea Inspectoratului şi poate că, în continuare, merită să se meargă pe mâna sa. Numai că, pentru a deţine controlul asupra instituţiei şi a avea mâna liberă să reconstruiască o echipă de conducere, are nevoie de stabilitatea funcţiei, o stabilitate ce i-o poate da doar o confirmare pe post în urma unui concurs.
În altă ordine de idei, în Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea mai sunt câteva funcţii ocupate tot de poliţişti împuterniciţi, iar concursul întârzie să fie organizat. Printre aceştia îi putem enumere pe următorii: comisarul – şef Ion Preda – împuternicit ca şef al Serviciul de Ordine Publică, comisarul de poliţie Dumitru Văduva – împuternicit ca şef al Poliţiei Municipale Rm. Vâlcea, comisarul şef Ion Matei – împuternicit ca şef adjunct al Poliţiei Municipale Rm. Vâlcea şi inspectorul principal de poliţie Andrei Dumitru Militaru – împuternicit ca şef al Biroului Ordine Publică Rm. Vâlcea.
Lasă un comentariu