Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Petre Dinescu a fost numit vicepreşedinte al Tribunalului Vâlcea

La sfârşitul anului trecut, după o perioadă îndelungată, judecătorul Petre Dinescu a fost, în cele din urmă, schimbat din funcţia de preşedinte al Tribunalului Vâlcea. Locul său a fost luat de magistrata Carmen Verdeş, cea care a câştigat concursul cu media finală de 8,81, după o „luptă” cot la cot cu judecătorul Emil Marina. Astfel, fostul preşedinte al Tribunalului Vâlcea, Petre Dinescu, a fost propus să preia interimatul ca vicepreşedinte, urmând a se decide dacă se înscrie sau nu la concursul pentru această funcţie. Propunerea de interimat a fost analizată chiar săptămâna trecută de Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, decizând ca Petre Dinescu să fie vicepreşedinte al Tribunalului Vâlcea pentru următoarele 6 luni de zile.

• Claudia STANCIU