Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PETARDĂ împotriva primarului ales Mircia Gutău

Un comunicat de presă emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea a informat opinia publică asupra faptului că “s-a dispus invalidarea alegerii domnului Gutău Mircia, candidat din partea Partidului Ecologist Român la alegerile locale din 5.06.2016, în funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate constând în inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a aplicat interdicţia exercitării dreptului de a fi ales”. Stupoare şi scandal. Dar dacă nu este adevărat şi petarda asta face parte din scenariul unui blat împotriva lui Mircia Gutău (făcut nu neapărat de judecătorul emitent), pentru validarea lui Romeo Rădulescu, candidatul social democraţilor de pe locul II? E o greşeală, ne-am zis noi! Desigur, oricine poate greşi, pentru că a greşi e omeneşte. Totuşi…

Celor care se bucură prematur de sincopa investirii lui Mircia Gutău în funcţia de primar, le spunem să stea jos şi să bea un pahar cu apa îndulcită. Peltea nu le dăm, pentru că fac diabet şi vai mama ei de inimă zburdalnică şi neliniştită. Inimă care le-a tresăltat (degeaba) de bucurie. După cum se ştie, un judecător împuternicit cu validarea victoriei candidaţilor a găsit de cuviinţă să nu-l oficializeze ca învingător pe Gutău, pentru că (spune dumnealui judecătorul) nu îndeplineşte o condiţie de eligibilitate. Da, poate! Numai că BEM, instituţia electorală împuternicită să verifice documentele cerute pentru candidatură, având în faţa ei dosarul cu actele depuse, a concluzionat că Mircia Gutău nu are probleme de nici un ordin electoral. Mai mult, nu a existat nici o contestaţie cu privire la PREZENŢA LUI ÎN CURSA ELECTORALĂ, aprobându-i, astfel, participarea. Cam în această zonă se află mişcarea ocultă a diriguitorilor politici adversari din umbră. Pentru că aceştia există, sunt reali, palpabili şi încrâncenaţi.

Să o luăm cu începutul. La BEM, candidatul Gutău a depus cele patru documente cerute de lege şi, ca atare, dosarul a fost apreciat ca fiind complet. Nimeni nu a depus vreo contestaţie împotriva candidaturii lui, ca în cazul candidatului Săraru, de la Şirineasa, dar s-a aşteptat validarea câştigătorului pentru a putea stârni dezastrul, anarhia şi scandalul. Noua solicitare a judecătorului este mai mult decât prevede legea, un document pe care Mircia Gutău îl are şi-l va depune la instanţa de control judiciar, dar nu i s-a cerut. Din cunoştinţele noastre juridice, apreciem că Judecătoria nu poate să anuleze efectele unei hotărâri luate de Biroul Electoral Municipal, pronunţată de un judecător cu grad de Tribunal, prin care s-au validat candidaturile. Din perspectiva legii, dacă se cerea acest document, judecătorul desemnat să verifice actele acestuia, ar fi avut obligaţia, cel puţin morală, dacă nu legală, să solicite să îi fie prezentat acest document. Dar nu s-a cerut, însă el există!

Aşadar, joi, 23 iunie, la Tribunalul Vâlcea, va fi îndreptată eroarea prezentată prin comunicatul de presă şi Mircia Gutău poate intra cu fruntea sus în Primărie.

NB – Suspectăm că există o conjuraţie pentru câştigarea primăriei Râmnicu Vâlcea de către PSD, prin orice mijloace. De altfel, azi, 22 iunie, la ora 11:30, încă înainte de emiterea comunicatului de informarea opiniei publice, Liviu Miftode, şeful Direcţiei de Achiziţii-Investiţii din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, ostil de multă vreme fostului primar, dădea ca sigură invalidarea victoriei lui Mircia Gutău, sărbătorind, discret, cu acoliţii săi, evenimentul.

Mircia Gutău are dreptul de a alege și a fi ales!

Președintele Bogdan Mateescu a cerut un document în baza căruia s-a comunicat hotărârea de condamnare definitivă de la Curtea de Apel Craiova către Primăria Râmnicu Vâlcea care a consemnat în registrul special al persoanelor cu interdicţie de a fi numit ales sau într-o funcţie de demnitate publică, în baza căreia s-a radiat.

Orice primărie are un registru special al persoanelor care sunt afectate de restrângerea dreptului civil. Curtea de Apel Craiova i-a comunicat Primăriei din Râmnicu Vâlcea hotărârea de condamnare în dosarul cu locurile de joacă. Judecătoria Râmnicu Vâlcea are două probleme la ora actuală: candidatura lui Mircia Gutău în calitate de candidat la Primăria Râmnicu Vâlcea este de competenţa Biroului Electoral Municipal care s-a pronunţat în sensul că candidatura lui îndeplineşte condiţiile legale. Nicio instanţă judecătorească nu are atribut în anularea şi invalidarea unui mandat dacă nu se îndeplinesc condiţiile legale.

Nu trebuia să depună hotărârea la judecătorie, ci la Biroul Electoral Judeţean sau Municipal. Cine cere această hotărâre? Totul este tardiv pentru că nu există nicio contestaţie împotriva candidaturii lui Gutău. Candidatura acestuia din partea PER a fost perfect legală.