Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PENIBIL: A treia suspendare a lui Traian Băsescu?

În ziua în care președintele Traian Băsescu îndeplinea toate obiectivele României la summit-ul NATO din Țara Galilor și apărea în fotografii discutând cu președintele american Barack Obama, cu Angela Merkel și premierul britanic, David Cameron, la București, în ţară duşmanii cloceau ceva. Fostl premier al alinaţei DA, Călin Popescu Tăriceanu, transformat recent în liberal roşu, inițiază suspendarea din funcție a lui Băsescu. A treia, după primele două ce au purtat amprenta lui Dan Voiculescu.

Din ciclul cât de penibili pot deveni politicienii când sunt stresaţi, îl putem admira pe Călin Popescu Tăriceanu, care vrea să-l suspende pentru a treia oară pe preşdintele Traian Băsescu, cel care l-a făcut premier. Tăriceanu a realizat deja rechizitoriul la adresa lui Băsescu și l-a dat publicității într-un comunicat de presă. Culmea ironiei, Tăriceanu vrea să-l demită pe Băsescu prin referendum în chiar ziua primului tur al alegerilor prezidențiale, pe 2 noiembrie, adică cu o lună înainte ca președintelui să i se încheie cel de-al doilea mandat.

„Având ca bază probatorie nenumăratele încălcări ale prevederilor constituționale puse în operă de Președintele României în anii 2013 și 2014, propun inițierea procedurii constituționale de suspendare și demitere a Președintelui României, având următorul calendar: suspendarea de către Parlament a Președintelui României în preajma datei de 23 septembrie și organizarea Referendumului de demitere a Președintelui României pe data de 2 noiembrie, aceeași zi în care se organizează primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Coincidența datei primului tur al alegerilor prezidențiale cu Referendumul de demitere al Președintelui României va crea premise favorabile îndeplinirii cvorumului legal de 50%+1”, scrie Călin Popescu Tăriceanu.