Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Părintele Petre Gheorghe Govora a fost desemnat cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea

• La două luni după împlinirea a 100 de ani

MERITE RECUNOSCUTE. „Pe lângă harul divin de a păstra curată iubirea şi credinţa în Dumnezeu, părintele Petre Gheorghe Govora s-a dedicat cu o pasiune rar întâlnită şi tainelor ştiinţei istorice, devenind descoperitorul vieţii preistorice de pe meleagurile noastre. Pentru îndelungata activitate ştiinţifică şi socială, părintelui Gheorghe Petre Govora i-au fost acordate mai multe titluri meritorii. Şi noi azi îi acordăm titlul de cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea” – a spus Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Miercuri, 30 iunie 2010, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vâlcea părintele cercetător Petre Gheorghe Govora a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea, aleşii judeţeni fiind de acord în unanimitate. Acordarea distincţiei vine după ce în data de 27 aprilie 2010, locuitorii din oraşul Băile Govora, l-au aniversat pe cel care le-a fost păstor şi duhovnic timp de 60 de ani şi care a ajuns la venerabila vârstă de 100 ani. Din păcate, părintele Petre Gheorghe Govora nu a putut fi prezent la şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea, însă zilele viitoare autorităţile judeţului se vor deplasa la Govora pentru a-i înmâna distincţia într-un cadru festiv. „Pe lângă harul divin de a păstra curată iubirea şi credinţa în Dumnezeu, părintele Petre Gheorghe Govora s-a dedicat cu o pasiune rar întâlnită şi tainelor ştiinţei istorice, devenind descoperitorul vieţii preistorice de pe meleagurile noastre. Rezultatele cercetărilor sale au dat substanţă unor tratate ştiinţifice prestigioase aşa cum sunt volumele «O preistorie a nord – vestului Olteniei», «Govora, de la primii oameni la contemporani» şi altele. De asemenea, descoperirile sale pe şantierele arheologice din judeţul nostru au fost riguros selecţionate în cele mai reprezentative piese care au fost expuse într-un muzeu din staţiunea Băile Govora, care astăzi îi poartă numele. Pentru îndelungata activitate ştiinţifică şi socială, părintelui Gheorghe Petre Govora i-au fost acordate mai multe titluri meritorii. Şi noi azi îi acordăm titlul de cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea” – a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. Prezent la şedinţă, Episcopul Râmnicului, Emilian Lovişteanu, a ţinut să spună şi el câteva cuvinte, mărturisind că înmânarea distincţiei preotului Petre Gheorghe se va face la Mănăstirea Govora. „Vreau să vă mulţumesc în numele Arhiepiscopiei pentru faptul că aţi dat curs acestei iniţiative de a conferi părintelui titlul de cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea. Încă o dată aţi recunoscut valoare acestui om ca slujitor al Bisericii şi al ştiinţelor istorice. Faptul că judeţul Vâlcea are prin sfinţia sa un cercetător de valoare, care a pus în lumină documente istorice ale existenţei umane pe acest teritoriu din ţara noastră” – a spus Episcopul Râmnicului.

CLAUDIA STANCIU