Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Papa Francisc: În mass-media este nevoie de adevăr, nu de dezinformare şi calomnii

Vaticanul s-a alăturat manifestărilor care marchează 90 de ani de la prima emisiune radiofonică şi 60 de ani de la prima transmisie televizată a RAI, acordând, sâmbătă o audienţă conducerii televiziunii italiene. Cu această ocazie, papa Francisc le-a cerut reprezentanţilor conducerii, precum şi angajaţilor Radio-Televiziunii Italiene (RAI) să spună adevărul în procesul informaţional şi să nu recurgă la dezinformare şi calomnie.

„Mass media trebuie să fie un serviciu al adevărului, al bunătății și al frumuseții. Trebuie să evitați concepte atât de dăunătoare precum dezinformarea, defăimarea sau calomnia și să mențineți un înalt nivel etic”, a recomandat Suveranul Pontif.

În fața conducătorilor și angajaților postului RAI, papa Francisc a amintit „responsabilitatea obligatorie pe care trebuie s-o aibă reprezentanții serviciului public” și i-a asigurat că misiunea lor este „mai degrabă formativă, decât informativă”.

„Calitatea etică a comunicării este până la urmă rodul unei conștiințe atente, nesuperficiale, mereu respectuoasă față de oameni, fie ei protagoniștii informației sau consumatorii acesteia, motiv pentru care (ziariștii) sunt chemați să aducă un înalt nivel etnic comunicării”, a spus în încheiere papa Francisc.