Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: fr.anygator.com

Opt morți într-un atentat comis de o femeie-kamikaze în Nigeria

 Foto: fr.anygator.comOpt persoane au fost ucise și șapte rănite duminică seara, într-un atentat sinucigaș comis de o femeie la Maiduguri, un mare oraș din nord-estul Nigeriei.

Femeia-kamikaze, în vârstă de circa 20 de ani, era deghizată în refugiat şi s-a strecurat într-un grup de refugiați ajunși în oraș, în majoritate femei și copii.

În momentul în care grupul de refugiaţi au fost opriți la un post de control într-o suburbie a orașului Maiduguri, femeia și-a detonat explozibilii pe care îi avea asupra sa, potrivit unui responsabil al Agenției de Gestionare a Situațiilor de Urgență (NEMA) și armatei.

Atentatul nu a fost revendicat încă, însă seamănă cu cele comise de gruparea islamistă Boko Haram, care recurge frecvent la kamikaze, în special femei și uneori și copii.

Oraşul Maiduguri, care numără circa 2,6 milioane de locuitori, dintre care, potrivit ONU, 1,6 milioane de refugiați, a fost lovit de șapte ori de atentate în octombrie, 54 de persoane pierzându-și viața în total.