Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Noi reguli la Consiliul Județean Vâlcea

Biroul Politic Județean al PNL s-a întrunit de urgență după alegerea lui Gică Păsat în funcția de președinte interimar al Consiliului Județean Vâlcea. Au fost prezenţi toţi membrii acestui for. Am reuşit, în exclusivitate, să aflăm deciziile luate de penelişti în ceea ce priveşte noul regulament de ordine interioară al CJ:
– toţi consilierii judeţeni vor trebui să rostească în şedinţa ordinară din 24 decembrie un jurământ de credinţă în faţa deputatului Cristi Buican.
– Scrisoarea a III-a de Eminescu este interzisă înainte, în timpul şi după şedinţele aleşilor locali, singurul care va avea dreptul să recite pasaje din ea fiind Păsat, în momentul în care va reuşi să o înveţe pe de rost;
– în scurt timp va fi achiziţionat prin licitaţie publică directă un detector de grupuri mafiote care o să fie montat la intrarea în instituţie;
– noul vicepreşedinte Romulus Bulacu îşi va putea păstra funcţia doar dacă va jura pe roşu că nu va concura pentru postul de preşedinte al marelui PNL şi nici nu îşi va depune candidatura pentru preşedinţia CJ la viitoarele alegeri;
– consilierul judeţean, Bogdan Pistol va putea participa la şedinţe doar după ce îşi va cere public scuze că şi-a dorit postul de interimar, prin intermediul unui anunţ care să fie publicat în două ziare locale şi unul naţional şi nu va mai avea dreptul să ia cuvântul niciodată până în 2016;
– trimestrial, consilierii judeţeni ai PNL vor face chetă pentru organizarea unui cenaclu literal în cadrul căruia se vor recita poezii patriotice destinate „marelui conducător”.