Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NEWS ALERT: Ploi torenţiale, grindină şi vânt în toată ţara

O nouă informare emisă de Administraţia Naţională de meteorologie anunţă ploi torenţiale, grindină şi vânt în toată ţara în intervalul 16 august, ora 14:00 – 17 august, ora 20:00. Se vor semnala fenomene de instabilitate atmosferică şi disconfort termic.

În aceste zile, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură.

De asemenea, se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…20 l/mp şi izolat, mai ales în Lunca Dunării şi în zona litoralului, 30…40 l/mp.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 august, în estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vremea se va menţine călduroasă, vor fi temperaturi maxime de 32…34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge local pragul critic de 80 de unităţi şi disconfortul termic va fi accentuat.