Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mitică Dragomir, INCULPAT în dosarul drepturilor de autor

Procurorii au finalizat ancheta în dosarul drepturilor TV, una dintre cele mai complexe cauze instrumentate în ultima vreme. Oamenii legii susţin că inculpatul Dragomir Dumitru, profitând de calitatea sa de preşedinte al LPF, a creat, în paralel cu circuitul licit de vânzare (prin negociere directă) a drepturilor de televizare către SC R. SRL, un circuit ilicit – fictiv, apt să creeze confuzia cu cel licit, în scopul delapidării sumei de 3.000.000 de euro din patrimoniul LPF. După ce rechizitoriul va fi gata, Dumitru Dragomir va ajunge în faţa instanţei de judecată, împreună cu un lot de peste 40 de inculpaţi. În aprilie, Dragomir a fost reţinut pentru 24 de ore. Acum, fostul şef LPF este cercetat sub control judiciar.

„Dosarul s-a finalizat. A ieşit şi expertiza contabilă, acum lucrăm la rechizitoriu. Am ajuns la pagina 700, dar mai avem de lucru. Cred că trecem de 1.000 de pagini. O să fie trimişi în judecată toţi inculpaţii, inclusiv Dumitru Dragomir. Sunt multe relaţii comerciale analizate. A fost un întreg «copac» de fapte şi trebuie analizate fiecare în parte. Dumitru Dragomir va fi trimis în judecată exact pentru ce a fost acuzat: delapidare, spălare de bani şi, probabil – să vedem -, evaziune. Riscă, pentru delapidare – de la 2 la 7 ani, pentru spălare de bani – de la 3 la 12 ani, iar pentru evaziune – de la 2 la 8 ani”, a declarat unul dintre anchetatori.

„Trebuie văzut ce au zis experţii: şi ăia, şi ăia! Pe mine nu m-au chemat niciodată anchetatorii, reţineţi, niciodată. E obligatoriu să-mi arate expertiza contabilă. E obligatoriu, spune legea. Dacă eu nu sunt de acord cu expertiza lor, fac obiecţiuni. Ce spun ei acolo în expertiză nu mă lezează pe mine, întrucât eu nu am fost administratorul Ligii, n-am fost nici contabil şef şi nici contabil. Eu nu am nicio legătură cu firmele alea fantomă de care spuneţi că vorbesc anchetatorii. Ei au greşit dându-mi 24 de ore şi acum nu ştiu ce să facă”, a declarat, în replică, Dumitru Dragomir, pentru reporterii Ring.