Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

MINORE DISPĂRUTE! Ultima informație este că se îndreptau către Vâlcea

Două fete, de 14 şi 15 ani au fost date în urmărire naţională, după ce nu au mai ajuns la întâlnirea cu unchiul uneia dintre ele, iar bărbatul a anunțat imediat autoritățile. În ultimul contact relefonic avut cu fetele, poliţiştii au aflat că fetele se aflau într-un autoturism, împreună cu un tânăr și că se deplasează spre judeţul Vâlcea. De atunci, nicio informaţie. Poliţiştii au demarat imediat activități investigative şi de căutare, în vederea depistării minorelor, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat de 59 de ani, din comuna Berbești, judeţul Vâlcea, despre faptul că se află în municipiul Hunedoara, unde urma să se întâlnească, conform unei înțelegeri telefonice, cu nepoata sa minoră, RUSU MARIA-ALEXANDRA, în vârstă de 14 ani și prietena acesteia, BELEA MARIANA, în vârstă de 15 ani.

Pentru că nu le-a găsit la locul stabilit pe cele două minore, bărbatul a solicitat sprijinul polițiștilor. Belea Mariana: cca. 1,60 m, ochi căprui, păr lung, blond, până peste umeri, aproximativ 49 kg.
Rusu Maria-Alexandra: cca. 1,60 m, ochi căprui, păr lung, castaniu, până peste umeri, aproximativ 50 kg și deasupra sprâncenei drepte prezintă o cicatrice (la momentul plecării purta o giacă de culoare gri).

Cele două fete sunt date în urmărire naţională, iar dacă aveţi orice informaţie despre unde s-ar putea afla, sunaţi imediat la 112.