Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: spiegel.de

Merkel a scăzut mult în „ochii” nemților

Foto: spiegel.deUn sondaj publicat sâmbătă de către săptămânalul german Der Spiegel arată că Angela Merkel înregistrează o scădere a cotei sale de popularitate, plătind preţul politicii sale de deschidere faţă de migranţi.

Cancelarul conservator ocupă locul al patrulea în această anchetă periodică a revistei, realizată în urmă cu câteva zile de institutul TNS Forschung.

Prima poziţie în acest sondaj îi revine ministrului de externe german, social-democratul Frank-Walter Steinmeier (67%). Este pentru prima dată în actuala legislatură, care a început în 2013, când un membru al Partidului Social-Democrat (SPD), aflat la guvernare la nivel federal alături de Uniunea Creştin-Democrată (CDU) condusă de Angela Merkel, se află pe primul loc în acest sondaj.

În acest sondaj, ministrul federal de finanţe, Wolfgang Schauble, a cărui poziţie intransigentă în dosarul grec a fost salutată în sondaje, ocupă locul al doilea, urmat de preşedintele ţării, Joachim Gauck, a cărui funcţie este mai mult simbolică, dar care se bucură de o adevărată autoritate morală.

Ancheta a fost realizată între 19 şi 22 septembrie, pe un eşantion de 1.013 persoane în vârstă de peste 18 ani.