Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Lilian Zamfiroiu – cultura nu are culoare politică

• Lilian Zamfiroiu – propus de USL pentru funcţia de preşedinte al ICR – a absolvit, în anul 1987, Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. După patru ani de activitate didactică, el s-a angajat, ca inspector de specialitate, în Ministerul Educaţiei, iar în 1997 s-a transferat la Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia Relaţii Publice. În anul 2001, a intrat, prin concurs, în Corpul Diplomatic şi Consular al României, obţinând gradul diplomatic de secretar 1 în Centrala Ministerului Afacerilor Externe. În toamna lui 2001, a început să coordoneze activitatea Direcţiei Arhive Diplomatice a MAE. În 2010, a obţinut titlul de doctor în istorie. În prezent, el deţine titlul diplomatic de ministru consilier şi este adjunct al ambasadorului României pe lângă UNESCO la Delegaţia Permanentă a României din Paris. În 2011, el şi-a lansat cartea “Relaţii diplomatice româno-italiene. 1918 – 1940”, la editura Tritonic.

Un manager care poate ,,unifica” cultura

Lilian Zamfiroiu a declarat, marţi, la audierea sa pentru funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), din comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat, că îşi doreşte să-i aducă la „aceeaşi masă” pe toţi reprezentanţii culturii româneşti. „Vreau să vă mulţumesc, cu toată sinceritatea, nu ca o simplă formulă, pentru onoarea pe care mi-o faceţi şi pentru disponibilitatea dumneavoastră de a mă audia astăzi, aici, în acest context, în vederea ocupării acestei funcţii pe care eu o consider extrem de importantă pentru promovarea unei imagini adecvate a României în lume, aceea de preşedinte al Institutului Cultural Român”, a declarat acesta. Lilian Zamfiroiu i-a asigurat pe membrii comisiilor reunite pentru cultură şi politică externă din Senat că îşi va da toată silinţa ca obiectivele pe care le va stabili cu viitoarea echipă de conducere să fie duse la îndeplinire. „Sunt doctor în istorie specializat pe relaţii diplomatice româno – italiene, (…) Am cochetat – să spunem aşa – cu presa studenţească încă din timpul facultăţii, am fost redactorul-şef al revistei Universităţii Bucureşti, sub îndrumarea domnului Sorin Roşca Stănescu am scris primul reportaj la revista Viaţa Studenţească, mai târziu, am înfiinţat primul cotidian particular care a apărut în România, aici este vorba de Curierul de Vâlcea, sunt şi acum directorul onorific al acestui cotidian, am lucrat şi la ziarul Evenimentul Zilei, în prima echipă din 1992, apoi la Radio România am avut câteva emisiuni”, a declarat diplomatul. Zamfiroiu a menţionat că nu doreşte să existe impresia că “vine în locul cuiva”. “Eu nu vin în locul domnului Marga. Eu vin în această funcţie pentru că am fost solicitat şi cred că mă recomandă experienţa pe care am acumulat-o, mai ales în ultimii şapte ani când am lucrat la UNESCO. (…) Aş dori să aduc ceasul la zero, în sensul de a-i chema la aceeaşi masă pe toţi reprezentanţii culturii româneşti. (…) La urma urmei, cultura română este una singură. Nu voi institui regula «au plecat ai voştri, acum vin ai noştri». Eu încerc să îi aduc pe toţi la aceeaşi masă. Nu va exista decât un singur criteriu, cel al valorii”, a completat acesta. Zamfiroiu a precizat că are promisiuni privind următoarea rectificare bugetară. “Trebuie să vă mărturisesc că nu cunosc în detaliu situaţia bugetului ICR, dar era normal, din moment ce am fost propus pentru această funcţie, să mă interesez şi să aflu mai multe amănunte. Am discutat să încercăm o rectificare bugetară, poate cel puţin egală cu suma care s-a cheltuit pe Salonul de Carte de la Paris. Sunt proiecte care au fost angajate deja şi pentru care se pare că nu mai sunt bani. Luaţi cu titlu de inventar, pentru că nu mă bazez pe documente. Am promisiuni că voi fi ajutat la proxima rectificare bugetară, dar mă bazez şi pe lobby-ul dumneavoastră în situaţia în care veţi agrea propunerea de a ocupa această funcţie, atât direct, cât şi prin apariţii televizate”, a mai spus acesta.

ICR – o arenă cu bătălii publice în ultimul an

Referitor la filialele ICR din România, Zamfiroiu a precizat: “Mă voi consulta cu cele două comisii (comisia pentru cultură şi cea pentru politică externă din Senat, n.r), cât şi cu oamenii de specialitate asupra legalităţii funcţionării acestor institute din ţară. (…) Principala activitate a ICR este exportul de cultură. (…) Am încercat să mă informez, nu există în altă parte. Eu nu le văd utilitatea, dar fiind vorba de nişte structuri nu ne putem juca. Nu pornesc pe ideea fixă de a le desfiinţa, vreau să verific şi după aceea să luăm o decizie împreună”. La finalul audierii diplomatului Lilian Zamfiroiu pentru funcţia de preşedinte al ICR, preşedintele comisiei pentru cultură, senatorul PSD Georgică Severin, i-a spus acestuia: “Nu ştiţi în ce intraţi”. “ICR este poate arena unde în ultimii zece ani s-au manifestat cele mai mari orgolii ale multor valori culturale româneşti. (…) ICR, din nefericire, nu este în cea mai bună situaţie financiară, vom căuta soluţii. (…) Cultura română îi cuprinde şi pe Buzura, dar şi pe Pleşu”, a spus Georgică Severin. Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat au cerut, pe 17 iunie, revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), precum şi a vicepreşedinţilor Horia Gârbea şi Vladimir Simon. Preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin, a explicat atunci că motivul pentru care s-a solicitat revocarea conducerii ICR este acela că instituţia nu a trimis raportul de activitate şi contul de execuţie bugetară pe anul 2012 până la data prevăzută de lege – 15 aprilie. Ulterior propunerii înaintate de comisiile pentru cultură şi politică externă Biroului Permanent al Senatului, Andrei Marga şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, “cu solicitarea ca demisia să între în vigoare imediat”. Andrei Marga a fost numit la conducerea Institutului Cultural Român pe 11 septembrie 2012, prin vot în plenul Senatului. Conducerea ICR s-a schimbat după ce, pe 2 august 2012, la câteva zile de la decizia Curţii Constituţionale de a declara drept constituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012, prin care Institutul Cultural Român (ICR) trecea din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului, preşedintele de atunci al Institutului, Horia-Roman Patapievici, şi foştii vicepreşedinţi Tania Radu şi Mircea Mihăieş şi-au anunţat demisia. Guvernul a adoptat, pe 13 iunie 2012, Ordonanţa de Urgenţă (OUG 27/2012) prin care ICR trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, care numeşte atât conducerea operativă a institutului, cât şi membri ai consiliului de conducere. Conducerea operativă a ICR este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, asistat de doi vicepreşedinţi, cu rang de subsecretari de stat, numiţi şi revocaţi din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului Permanent al Senatului.

Preşedintele CJ Vâlcea entuziasmat de ascensiunea lui Zamfiroiu

,,104 – pentru, 24 – împotrivă: acesta este rezultatul votului în Senatul României privind numirea diplomatului vâlcean, Lilian Zamfiroiou, în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român. Este un scor care spune totul şi nu mai trebuie comentat. Viaţa mi-a oferit prilejul, dar şi şansa de a cunoaşte un om asupra căruia, de fiecare dată, la fiecare întâlnire, nu m-am putut abţine să nu revărs sincere valuri de admiraţie pentru gesturile şi vorbele sale calculate, totdeauna cu miez şi adunate în propoziţii clare, cu subiect şi predicat. Azi, Lilian Zamfiroiu este diplomat de carieră şi de 7 ani este adjunctul ambasadorului român la UNESCO dl. acad. Nicolae Manolescu. A fost, deci, o perioadă în care a acumulat multă experienţă în dinamica universului cultural – internaţional – diplomatic. UNESCO exclude orice parti-pri-uri politice, iar Lilian Zamfiroiu a demonstrat că ştie să se menţină în afara unor relaţii de acest fel, niciodată nu a dat ocazia să poată fi măcar bănuit de partizanat. Dimpotrivă, atât cât îl cunosc şi pot spune că-l cunosc bine, Lilian Zamfiroiu ştie să fie un foarte bun partener de dialog, mai ales pe zona obiectivităţii culturale, aceste calităţi fiindu-i cizelate şi de valoroasa experienţă diplomatică. Primind din partea Senatului României sceptrul de preşedinte al Institutului Cultural Român am ferma convingere că distinsul nostru conjudeţean Lilian Zamfiroiu va reuşi într-un timp foarte scurt să pornească la turaţia necesară motoarele uneia dintre cele mai importante instituţii ale ţării în relaţia cultural – diplomatică cu statele lumii, iar în interior va reuşi să armonizeze colaborarea cu toţi factorii culturali indiferent că vorbim despre marile personalităţi sau instituţii din sistem” – declara recent, prin intermediul unui comunicat, Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea.

• Radu DUMITRESCU