Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Jandarmii intervin şi în timpul liber…

Duminică, 1 iulie a.c., aflându-se în timpul liber, doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, au observat pe strada Constantin Brâncuşi din cartierul Nord, un bărbat ce lovea maşinile parcate regulamentar, cu mâinile şi picioarele.

Bărbatul a părăsit locul în care săvârşea distrugeri, timp în care jandarmii au pornit în urmărirea lui. Acesta a observat faptul că este urmărit, încercând să se facă nevăzut printre blocurile adiacente de pe strada Nicolae Titulescu. La scurt timp, persoana în cauză a fost identificată de cei doi, astfel au trecut la imobilizarea şi executarea controlului corporal preventiv. Jandarmii au solicitat sprijinul efectivelor de intervenţie prin intermediul dispeceratului, bărbatul în vârstă de 20 ani fiind în tot acest timp supravegheat de către cei doi.

La faţa locului s-au prezentat atât martori ai evenimentului, cât şi persoanele păgubite. Bărbatului i-a fost întocmit proces-verbal de sesizare pentru infracţiunea de distrugere şi tulburare a ordinii publice. Jandarmii vor fi recompensaţi de către comanda unităţii.