Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Iordanianul Jamal Abdel Jabbar Khalil a fost expulzat

Polițiștii l-au expulzat în noaptea de sâmbătă spre duminică pe cetățeanul iordanian Jamal Abdel Jabbar Khalil, declarat indezirabil în România de către Curtea de Apel București. Acesta a fost declarat indezirabil pe o perioadă de 15 ani, întrucât susţinea gruparea Stat Islamic, pentru care făcea propagandă online.

Jamal Abdel Jabbar Khalil Shalash, de 52 de ani, a fost escortat, sâmbătă noapte, în vederea expulzării, pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti.

„În cursul nopţii trecute poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări şi ai Poliţiei Române au efectuat o misiune de îndepărtare de pe teritoriul naţional a unui cetăţean iordanian, declarat indezirabil în România de către Curtea de Apel Bucureşti. (….) Acesta a fost escortat de către poliţişti de la imigrări până în ţara de origine, unde a fost predat autorităţilor competente”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit unui comunicat al MAI remis duminică AGERPRES, la data pronunțării instanței de judecată, bărbatul, în vârsta de 52 ani, a fost luat în custodie publică și cazat într-unul dintre centrele aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări.

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins vineri lui Jamal Abdel Jabbar Khalil un recurs la sentința Curții de Apel București din 29 decembrie 2015, prin care a fost declarat indezirabil pe teritoriul României, decizia fiind definitivă.