Viceprimarul Edi Vîrlan recunoaşte că politica din România e o curvă şi că se transformă în fiară când joacă fotbal
Continuăm seria interviurilor la o ceaşcă de cafea cu Edi Vîrlan, viceprimar al Râmnicului şi penelist convins. Cum se transformă Edi dintr-o persoană „paşnică” într-o „fiară” atunci când joacă fotbal, cum se va numi viitoarea construcţie de drepta din România şi cine este leul politicii vâlcene, aflaţi din rândurile următoare.
„Nu mă uitam pe Antena 3 nici când era USL-ul”
Reporter: Edi, te uiţi pe Realitatea văd. Pun pariu că înainte de ruperea USL aveai televizorul pe Antena 3…
Edi Vârlan: Chiar nu, îl am de ani de zile pe Realitatea. Acasă mă uit pe Discovery, pe canalele de sport şi pe Pro Tv.
Rep.: Am o boală, să mă iau de numele actorilor principali ai interviurilor. Al tău ce înseamnă, ai origini turceşti sau ce?
E.V.: Am verificat, este un nume venit din Moldova pentru că pe fraţii tatălui meu îi chema Varlam. Marele profesor Graur a spus că toate numele vor rămâne cu î din i. Să schimb acum toate actele nu avea rost, prea mare tămbălău, merg pe mâna lui şi rămân cu numele ăsta.
„Şeful meu nu e DNA-ul”
Rep.: Ia spune, la primărie ai un şef, pe primar şi încă unul, pe DNA?
E.V.: Legislativ e aşa cum spui tu, sunt subordonat primarului, dar şeful meu este Consiliul Local, noi suntem executivul şi legislativul e consiliul. Cu DNA-ul nu am avut probleme şi sper să nu am probleme, nici măcar martor nu am fost. Doamne ajută, nici să nu fiu pe acolo!
Rep.: Dar se zice că nu eşti politician adevărat dacă nu treci şi pe la DNA…
E.V.: Asta mai nou, înainte se spunea că nu eşti dacă nu treci pe la Judecătorie. Nici acolo nu am fost decât când am făcut o firmă, la 20 şi ceva de ani.
Rep.: Măcar armata ai făcut-o, eu mărturisesc că nu…
E.V.: Am făcut-o la termen, 9 luni aşa era atunci pentru că în ’85 regulamantul era clar, luai, nu luai la facultate, te duceai. Am terminat-o când nu făcusem 19 ani. Am avut armată grea, la Ministerul de Interne, la un pluton de diversiune.
Rep.: Ai văzut subiectele la limba română de la capacitate?
E.V.: Nu, dar am auzit că au fost uşoare.
„Adrian Păunescu a fost un mare om”
Rep.: Ciudat, alţii spun că au fost foarte grele. Unul dintre ele spunea că trebuie să îţi imaginezi o întâlnire cu un scriitor contemporan. Tu pe cine puneai în povestire?
E.V.: Probabil pe Adrian Păunescu, l-am şi cunoscut personal, mare om, pe bune, am o stimă deosebită pentru el. Am fost şi la spectacolele de la Cenaclul Flacăra, i-am şi citit poeziile.
Rep.: Eu îţi zic numele unui politician, tu îl asociezi cu un animal, pasăre, insectă. Cu cine puteam începe dacă nu cu Ion Cîlea…
E.V.: Furnică, munceşte mult.
Rep.: Cristi Buican?
E.V.: Delfin, gândeşte mult.
Rep.: Gigi Ioniţă.
E.V.: Albină.
Rep.: Romulus Bulacu.
E.V.: Urs, e mai domol, dar Romică nu e băiat prost.
„Mircia Gutău se apropie de leu”
Rep.: Acum invers. Leul cine ar fi?
E.V.: Se apropie Mircia Gutău, totuşi parcă nu are înţelepciunea leului, se apropie mai mult de un taur, i se potriveşte în mai multe sensuri.
Rep.: Una peste alta, politica e o curvă?
E.V.: Dacă vorbim de România parcă da, în alte ţări parcă nu. Oricum ar trebui să se termine cu partidele de masă, reminiscenţe comuniste. Ar trebui să apară oameni foarte bine pregătiţi şi partidele să nu se exceleze prin numărul de membri, ci prin numărul de simpatizanţi.
Rep.: Sigur te gândeşti la numele viitorului partid de dreapta…
E.V.: Va fi PNL, o să vezi. Asta nu înseamnă că nu sunt de acord cu fuziunea.
Rep.: Ai făcut vreodată plajă nud?
E.V.: Nu, nici vorbă, asta înseamnă să nu te controlezi. Am eu excesele mele, dar nu adaug la ele plaja nud.
Rep.: Unde te comporţi anormal?
E.V.: Nu neapărat anormal, dar când mă bag la fotbal mă descarc, mai zic una alta.
Rep.: Care e înjurătura ta preferată?
E.V.: Mă, eu când intru în teren vreau să câştig. Nu neapărat înjur, mai zic de dracu, îi mai fac proşti, idioţi pe colegii de echipă.
Rep.: Hai şi ultima, ţi-a venit vreodată să îţi bagi picioarele în ea de politică?
E.V.: De mai multe ori, când mi se pare că fac o muncă inutilă. Bine că am învăţat de mic că nu e bine să iau decizii la cald. Mă duc pe picioare acasă şi mă calmez.