Acasă Actualitate Inspectorul-şef Gabriela Ene face liste cu greviştii

Inspectorul-şef Gabriela Ene face liste cu greviştii

Şantaj fără precedent în învăţământul vâlcean şi nu numai. Ministrul Funeriu s-a ţinut de cuvânt, face liste cu profesorii care vor să facă grevă. După  ameninţarea  profesorilor cu pierderea locurilor de muncă dacă mai fac grevă, ministrul Educaţiei şi-a pus inspectorii şefi să facă presiuni asupra profesorilor. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea le-a cerut directorilor unităţilor de învâţământ să facă o listă cu toţi profesorii care şi-au anunţat dorinţa de a participa la grevele anunţate de liderii sindicali de la Bucureşti. Lista cu numele greviştilor va fi transmisă ministrului Daniel Funeriu, „pentru realizarea unei situaţii exacte”. În fapt, ministrul Funeriu practică un şantaj ordinar la adresa profesorilor care şi-au anunţat intenţia de a participa la greva generală din 31 mai, dar şi la următoarele acţiuni greviste organizate de sindicatele libere din învăţământ.Şi asta nu-i nimic, directorii unităţilor de învăţământ în care nu se va desfăşura Bacul vor fi daţi afară. Deşi inspectoratul general adjunct Ion Gava a negat că măsura are un caracter coercitiv, Florin Popa, liderul Sindicatului Spiru Haret Vâlcea, a declarat că se aştepta la acest gen de acţiuni, semnalul fiind dat chiar de ministrul Funeriu. „Într-un mod voalat, ministrul Educaţiei a spus că va pregăti un pachet de ordine prin care să-şi ia toate măsurile ca BAC-ul să se desfăşoare. Ce măsuri poate să ia ? Am înţeles că pe undeva, s-au făcut ameninţări la adresa directorilor, că acolo unde nu se desfăşoară Bacalaureatul să fie destituiţi sau să li se facă plângere penală, ceea ce e şi mai grav. Eu atrag atenţia că acesta este un alt abuz din partea guvernanţilor şi că nu trebuie să ne lăsăm intimidaţi de măsurile acestea pentru că noi, ca cetăţeni ai acestei ţări, avem dreptul la grevă garantat prin Constituţie. Pe 31 mai, sindicatul nostru intră în grevă generală, asta însemnând că intrăm în grevă nu numai o zi. Vom intra în grevă pe termen nelimitat şi îi îndemn şi pe colegii noştri de la celelalte sindicate, şi pe cei care nu sunt afiliaţi să recurgă la această formă de protest” – a spus Ion Gava. Rămâne de văzut câţi dintre profesorii vâlceni vor mai participa la grevă după ameninţările proliferate de ministrul Educaţiei, mai ales că la acţiunea din 19 mai, profesorii afiliaţi la Sindicatul Liber din Învăţământ, condus de Lucia Marinescu, au refuzat să participe. Din cei 4000 de membri, doar 200 au participat la manifestaţia organizată la Bucureşti, restul au stat acasă în speranţa că-şi vor păstra lefurile pe spatele colegilor. Profesorii afiliaţi la Sindicatul Spiru Haret au fost mult mai curajoşi, deşi are doar  900 de membri, 80% au răspuns DA la toate acţiunile organizate de liderii de sindicat. Dana Nedescu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.