Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INCENDIAR: Directorul Georgescu de la BRD s-a ascuns la Floreasca

Acuzat de diverse escrocherii bancare, ca să scape de presiunea acuzaţiilor şi de cercul care se strânge în jurul lui, Constantin Georgescu a ales să se interneze la spitalul Floreasca, după ce s-a întors din vacanţă

Lumea bancară vâlceană este zguduită de un imens scandal, care îl are drept protagonist pe directorul sucursalei judeţene a BRD, Constantin Georgescu. De mai mulţi ani, Georgescu taie şi spânzură în BRD Vâlcea, având susţinerea directorilor de la Regionala Piteşti. Angajaţii se feresc să vorbească deschis despre ilegalităţile lui Georgescu, însă, matrapazlâcurile acestuia încep să iasă la iveală. Surse din interiorul BRD Vâlcea susţin că directorul Constantin Georgescu a dat bir cu fugiţii, după ce a împrumutat de la mai mulţi angajaţi ai băncii sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 euro. De asemenea, se pare că directorul a acordat credite unor persoane fizice şi juridice fără acoperire. Constantin Georgescu mai este bănuit că ar fi făcut fals şi uz de fals în operaţiuni bancare. Ultima dată, Constantin Georgescu a fost văzut într-o frizerie din Ostroveni, unde s-a tuns şi a anunţat că pleacă în concediu în străinătate. Nu se ştie, însă, dacă Georgescu şi-a cumpărat bilet dus – întors sau doar dus. Oficial, de la BRD Vâlcea ţi se spune că domnul director „se află în concediu medical”.

Dator vândut la angajaţi BRD şi CAR-uri

Deocamdată, în acest caz, batista este pusă pe ţambal, nimic oficial neieşind la iveală. Totuşi, surse bine informate susţin că Georgescu are datorii enorme la clienţi BRD, colegi şi subalterni de la BRD, dar şi la CAR-uri vâlcene. Aceleaşi surse mai spun că este doar o chestiune de timp până când Georgescu şi întreaga lui filieră va fi dat în vileag. Se vorbeşte chiar de acuzaţii precum fals, uz de fals, trafic de influenţă, dar şi abuz în serviciu.

O confirmare în acest sens vine de pe portalul Judecătoriei Drăgăşani, unde este înregistrat un dosar, ce-l are drept debitor pe Constantin Georgescu, iar creditor CAR SANITAR IFN Rm. Vâlcea. Debitori alături de el sunt Gheorghe Ilina, director economic al BRD şi Paul Deaconu, directorul unei filiale a BRD Vâlcea. Din câte am aflat, Georgescu a luat un credit de la CAR SANITAR şi cei doi colegi ai săi l-au girat. Numai că Georgescu nu a plătit ratele şi astfel cei de la CAR s-au îndreptat împotriva lui, dar şi a celor doi giranţi. Atât Deaconu, cât şi Ilina i-au mai dat bani împrumut, pe care nu i-au mai văzut înapoi, însă mai grav, pe la colţuri se vorbeşte că Georgescu le-ar fi falsificat semnăturile celor doi pentru a acorda credite unor apropiaţi de-ai lui. Lista angajaţilor de la BRD care l-au împrumutat pe Georgescu este lungă, unii având de recuperat sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 euro de la directorul descurcăreţ în ilegalităţi. Mai mult, tot pe surse, am aflat că un grup de salariaţi de la BRD Vâlcea, înşelaţi de Georgescu, l-ar fi acţionat în judecată şi ar fi cerut punerea sechestrului asigurator pe averea lui.

Escrocherii pe bandă rulantă

O adevărată sarabandă a ilegalităţilor îl are ca protagonist pe Constantin Georgescu, cel care a reuşit să pună la cale o filieră inovatoare de încălcat legea şi normele bancare. Lui Georgescu i se impută faptul că a eliberat adeverinţe false contracost pentru unii angajaţi ai BRD pentru obţinerea de credite de la alte bănci. A acordat credite unor persoane fizice şi juridice în baza unor documente false, credite ce ulterior au devenit neperformante. A luat bani de la clienţi ai BRD cu promisiunea că în calitatea lui de director le poate facilita dobânzi mai mici, perioadă de graţie mai mare, precum şi acoperirea unor nereguli în dosarul de creditare. S-a împrumutat la mai mulţi angajaţi ai BRD, pe unii chiar ameninţându-i să-i dea bani cu desfiinţarea postului sau o evaluare negativă profesională. Alţi angajaţi au fost presaţi să fie giranţi pentru el, pentru fiul lui sau pentru soţia lui.