Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, întrunit în ședință extraordinară luni, 7 decembrie 2020, la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, a aprobat Hotărârea nr. 47, privind constatarea depășirii pragului de incidență cumulată de 1,5/1000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile în 43 de localități din județ, între care 13 înregistrează o incidență mai mare de 3/1000 de locuitori.
Potrivit hotărârii adoptate, în aceste localități, în funcție de incidența cumulată înregistrată, vor fi puse în aplicare măsurile stabilite prin H.G. nr. 967/13.11.2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, astfel:
– în localitățile Berislăvești (5,77), Horezu (4,48), Drăgășani (4,38), Sălătrucel (4,20), Râmnicu Vâlcea (3,79), Oteșani (3,53), Brezoi (3,22), Bărbătești (3,17), Slătioara (3,09), Băile Olănești (2,92), Scundu (2,71), Vlădești (2,58), Dăești (2,54), Bunești (2,24), Mihăești (2,16), Prundeni (2,07), Călimănești (2,03), Șușani (1,98), Alunu (1,88), Zătreni (1,86), Băile Govora (1,75), Muereasca (1,59), Drăgoești (1,56), Bujoreni (1,53), Stoenești (1,51), Budești (1,46), Lungești (1,39), Șirineasa (1,32), Valea Mare (1,24), Băbeni (1,19), Grădiștea (1,15), Lădești (1,14), Nicolae Bălcescu (0,94), Berbești (0,76), Gușoeni (0,74), Popești (0,68) și Perișani (0,47), până la expirarea celor 14 zile dispuse începând cu data de 2 decembrie 2020;
– în localitățile Păușești Măglași (3,91), Tomșani (3,89), Mitrofani (3,34), Racovița (3,24), Voineasa (2,79), Ocnele Mari (2,62), Amărăști (2,31), Orlești (2,24), Câineni (2,22), Glăvile (2,21), Vaideeni (2,06), Sutești (1,97), Stroești (1,89), Boișoara (1,74), Roșiile (1,69), Malaia (1,68), Ștefănești (1,59) și Diculești (1,56), pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 9 decembrie 2020.
Măsurile cuprinse în prezenta hotărâre urmează să fie reevaluate la finalul perioadei de 14 zile menționată.
La data de 7 decembrie 2020, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile din județ, calculat de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, fără focarele din centrele rezidențiale și spitale, era de 2,51 cazuri noi/1000 de locuitori.
De asemenea, în prezent, sunt opt localități din județ (Făurești, Golești, Lăcusteni, Laloșu, Livezi, Runcu, Sinești și Stănești), care nu au înregistrat niciun caz de COVID-19 în ultimele două săptămâni.
Lasă un comentariu