Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Hrana animalelor de la Zoo, furată de trei angajate

HOŢIE. Un control inopinat al viceprimarului Râmnicului, Eusebiu Veţeleanu,  a scos la iveală nereguli grave la Grădina Zoologică. Trei angajate au fost prinse cu mâncarea animalelor în plase, ele fiind pe loc concediate, iar şeful lor alegându-se cu o sancţiune de 10% din salariu pe o perioadă de trei luni de zile. Criza financiară afectează din ce în ce mai mulţi români, două râmnicence ajungând să fure mâncarea animalelor de la Zoo pentru a-şi hrăni familiile. Din păcate, ele au fost prinse de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu care de ceva timp a primit informaţii despre faptele comise de îngrijitoarele de la Grădina Zoologică. În momentul controlului, cele trei femei tocmai se pregăteau să plece acasă şi nu au mai avut timp să ascundă sacoşele care erau pline cu pulpe de pui. Conform declaraţiilor viceprimarului, îngrijitoarele Zoo au pretins iniţial că au cumpărat pulpele de la un magazin din apropiere, ele recunoscându-şi apoi faptele. „Am avut informaţia că angajaţi ai Grădinii Zoologice fură din hrana animalelor. Am efectuat un control inopinat cu cei de la Poliţia Comunitară, la sfârşitul orelor de program, şi s-a confirmat faptul că anumiţi angajaţi furau din hrana animalelor. Trei persoane controlate la poartă au fost depistate cu pulpe de pui şi pui în sacoşe. Au dat declaraţii în care au spus că le cumpăraseră de la un magazin din oraş, însă în urma verificărilor amănunţite s-a constatat că hrana era pentru animalele de la Grădina Zoologică” – a spus viceprimarul Râmnicului, Eusebiu Veţeleanu. Îngrijitoarele au rămas fără loc de muncă Pentru faptele lor, celor trei îngrijitoare li s-a desfăcut pe loc contractul de muncă, ele putându-se alege şi cu un dosar penal din partea Poliţiei Comunitare care a luat parte la control. Mai mult, viceprimarul a decis ca şi administratorul Grădinii Zoologice să fie sancţionat, acestuia urmând a i se lua câte 10% din salariu în următoarele trei luni. „Îmi exprim regretul că am luat măsura desfacerii contractelor de muncă pentru cele trei angajate pe posturile de îngrijitori. Pe femeile respective le consider iresponsabile şi inconştiente, pentru că pe pachetele cu mâncare pentru animale scria clar improprie consumului uman. Nu ştiu ce duceau acasă şi ce mâncau! Carnea putea fi uşor alterată sau păstrată în condiţii neigienice şi, în niciun caz, nu era pentru consum uman. Regret cele întâmplate, dar aceste lucruri nu le vom tolera. În cazul în care se vor mai repeta, vom lua aceleaşi măsuri drastice” –  a mai spus viceprimarul Veţeleanu. Grădina Zoologică va fi modernizată Grădina Zoologică din Rm. Vâlcea urmează să intre într-un program de reabilitare, recent fondurile pentru acest obiectiv fiind deblocate. Lucrările de modernizare urmează să demareze în perioada imediat următoare şi vor fi finalizate abia în anul 2011. „Săptămâna trecută domnul primar Romeo Rădulescu a fost la Bucureşti, la ministrul Laszlo Borbely. Fondurile pentru modernizarea Grădinii Zoologice s-au deblocat. Este vorba de un contract semnat încă din anul 2008, pentru un proiect care se intitulează: „Amenajare şi modernizare Grădina Zoologică Râmnicu Vâlcea”. Suma totală care se alocă este 5.428.375 lei cu TVA, 75% reprezintă finanţare de la Ministerul Mediului, iar 25% este contribuţia Primăriei. Reamenajarea şi modernizarea zonelor existente, construirea unui cabinet veterinar, reamenajarea locurilor de joacă, decolmatarea şi amenajarea lacului existent se numără printre obiectivele proiectului” – a conchis viceprimarul Râmnicului.

IONELA MATEI