Vestea că Realitatea TV ar putea să nu mai emită după data de 30 octombrie a provocat cutremur pe piața media. Cozmin Gușă a anunțat ce va urma.
Cozmin Gușă a transmis un mesaj clar și fără echivoc cu privire la soarta Realitatea TV. El a dat un răspuns tuturor celor care au vorbit de falimentul postului TV și a declarat că postul va emite și după data de 30 octombrie.
„S-a tot vehiculat o știre astăzi, care a avut mare trafic, legată de Realitatea TV și termenul de 30 octombrie. Îi rog pe cei care citesc să se uite la mesager.
Mesagerul este un cvasianonim, Piperea, care din punct de vedere al media, nu reprezintă nimic, dar din punct de vedere al jocului subteran este lichidatorul de la Oltchim. Iar într-o emisiune de acum zece zile, noi am promis niște dezvăluiri de pe platforma de la Vâlcea, iar omului îi este frică și atunci urlă.
Pentru că ăștia care fac ilegalități, cum e Piperea, urlă împotriva instituției de presă care ar putea să-i dibuiască. Le vom promite, celor din statul paralel care l-au trimis pe Piperea la înaintare, că ne vom ocupa înainte și după 30 octombrie de ceea ce se întâmplă la Oltchim, cvasi-falimentat de Piperea”, a spus Cozmin Gușă.
Lasă un comentariu