• Cazurile Bodnariu și Nan din Norvegia, reflectate în cartea sa, “Copiii noştri în închisorile lor! – furaţi de Barnevernet”, lansată miercuri, 8 iunie 2016, la Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea
Românul George Alexander, originar din judeţul Vâlcea, este stabilit în Norvegia de 20 de ani. Acesta a devenit cunoscut după declanşarea cazurilor Nan şi Bodnariu, numărându-se printre primii români din Norvegia care a luat atitudine împotriva Barnevernet – Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia. În urma criticilor aduse Barnevernet a trebuit să renunţe la funcţia de director de grădiniţă din Oslo.
Pentru a face cunoscută situaţia dramatică pe care o trăiesc românii din străinătate, George Alexander şi-a lansat o carte intitulată “Copiii noştri în închisorile lor! – furaţi de Barnevernet”. La Râmnicu Vâlcea, lansarea cărții a fost organizată de Fundația Orpheus și Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” în data de 8 iunie 2016, fiind un real succes.
După titlul extrem de sugestiv, ne dăm seama, cu uşurinţă, că în această carte se vorbeşte despre sistemul abuziv, în care copiii sunt smulşi de la pieptul părinţilor fără pic de remuşcare. Aşa cum se desprinde din prefaţă, acest volum “cuprinde doar o frântură din lupta lui George Alexander cu sistemul Barnevernet!”. Într-un interviu acordat în redacţia Vocea Vâlcii, George Alexander a povestit cu lux de amănunte toate situaţiile dificile prin care a trecut în lupta cu sistemul:
• Rep.: Domnule Alexander sunt convins că aţi dat zeci, poate sute de interviuri, totuşi să nu ignorăm că suntem în Vâlcea, care bănuiesc că este un judeţ drag dvs. Ce vă mai amintiţi de acum 20 de ani când practic aţi plecat de aici?
• G.A.: Eu nu m-am rupt niciodată de Vâlcea şi de România, în general. Am aici prieteni, amintiri dragi, aici am studiat şi bineînţeles că am un sentiment profund deosebit faţă de locurile acestea.
• Rep: Ce s-a schimbat în cei 20 de ani? În bine, în rău?
• G.A.: S-au schimbat multe lucruri în bine, judeţul s-a modernizat. Aceasta ar fi partea pozitivă. În schimb, ar trebui să fie schimbată mentalitatea omului de rând. Am trecut prin satele vâlcene şi, din păcate, am văzut multe kitsch-uri. Îmi pare rău dacă poate deranjez cu această afirmaţie, dar îmi este dor de satul românesc tradiţional de odinioară. Este un proces de durată, dar eu sunt convins că va fi mai bine şi la noi, în Vâlcea.
• Rep: Aţi întâlnit şi sate în care obiceiurile au rămas aşa cum le ştiaţi ?
• G.A.: Nu pot să spun că am întâlnit un întreg sat autentic, dar trecând prin această zonă este clar că sunt şi case moderne făcute cu gust.
• Rep.: În momentul ăsta vă consideraţi, român, vâlcean, norvegian sau câte o părticică din fiecare?
• G.A.: În primul rând, eu mă simt român şi bineînţeles vâlcean. Este adevărat că am devenit şi norvegian, pentru că locuind timp de 20 de ani acolo, vorbind o altă limbă, trăind într-o altă cultură, este normal să mi se întâmple să gândesc de multe ori în norvegiană şi apoi să traduc în romană.
Când mă gândesc la leadership, nici nu îmi găsesc noţiunile bine în limba romană.
• Rep: Acum 20 de ani începea pentru dvs. un vis frumos, pe care îl au şi acum mulţi dintre romani şi mai ales, mulţi dintre vâlceni. Prin ce conjunctură aţi ajuns să plecaţi acolo?
• G.A.: Nu am dorit niciodată să plec în străinătate, numai că după revoluţie, mulţi străini au venit la noi în Vâlcea şi a fost extraordinar când am întâlnit americani, francezi, oameni care veneau cu alte mentalităţi, cu o altă cultură. În acest fel m-am apucat să vorbesc limba engleză iar după o lună de învăţare intensivă, reuşeam să vorbesc inteligibil, dar cu greşeli. Nu am dorit neapărat să plec în străinătate, însă fiind sătul de atâta corupţie şi nepotism am vrut să văd cum este şi lumea de afară. Am ajuns acolo şi într-o competiţie liberă, deschisă cu valorile am devenit unul dintre cei mai buni.
• Rep.: Ce v-a şocat cel mai mult în primele luni?
• G.A.: Bineînţeles că a fost un impact destul de puternic în primele zile, deoarece a trebuit să învăţ singur nu numai limba engleza dar şi limba suedeză, şi apoi norvegiana. A fost foarte dificil, pentru mine, deoarece eram român şi nu avem absolut nici un drept. Aveam 1001 de îndatoriri şi dar nici un drept. Într-o perioadă relativ scurtă am reuşit să vorbesc cât de cât norvegiana. Am reuşit să obţin un loc de muncă destul de repede. Nu mi-a fost uşor, deoarece nu existau dicţionare româno-norvegiene şi eram nevoit să traduc din norvegiana în suedeză, din suedeză în engleză şi apoi din engleză în romană. Aveam de făcut planuri pedagogice şi stăteam chiar şi câteva ore să traduc câte un singur cuvânt, pentru că nu avea cine să mă ajute. Eu am fost încadrat în învăţământ ca începător, chiar dacă aveam 10-12 ani de experienţă. Deşi primisem un post de profesor, eu eram plătit ca asistent începător în meserie. Lucrurile s-au schimbat după ce mi-am dat examenele la Înalta Şcoală din Oslo şi am devenit profesor norvegian. Nu am lucrat decât 2 ani ca şi profesor pentru că imediat după aceea am avansat pe funcţii de conducere.
• Rep.: Au fost şi momente în care aţi vrut să vă întoarceţi?
• G.A.: Mi-a fost întotdeauna dor de casă şi de ţara mea. Tocmai din acest motiv mi-am făcut şi casa la Călimăneşti. Viaţa în străinătate este foarte grea, deoarece uneori trebuie să munceşti cât trei, sau chiar mai mulţi oameni, pentru a-ţi fi recunoscute meritele. Este foarte dificil să fii lider în Norvegia şi nu oricine poate să presteze o astfel de funcţie.
• Rep.: Terminând cu această perioadă a vieţii, ce l-aţi sfătui pe un tânăr profesor, aflat la început de drum? I-aţi spune să vă urmeze sau să încerce să schimbe ceva, aici, în România?
• G.A.: Am avut foarte multe discuţii cu oameni care voiau să părăsească România şi de fiecare dată când reuşeam să întorc pe cineva din drum, eram foarte bucuros. Să nu uităm şi de românii din străinătate care vor să se întoarcă în ţară, şi care nu vor neapărat salarii ca în afară. Dacă ar câştiga măcar 1.000 de euro ar fi mulţumiţi şi ar pune umărul la reconstrucţia ţării.
• Rep.: Să înţeleg că nu aţi mai urma aceeaşi cale dacă ar fi să daţi timpul înapoi?
• G.A.: Nu, nu aş mai urma aceeaşi cale. Acum 20 de ani, în România, era o corupţie cumplită. Acum, de bine, de rău, avem instituţii abilitate care îşi fac treaba. Avem noua generaţie de oameni care începe să gândească diferit. România este o ţară binecuvântată şi dacă vom reuşi să schimbăm mentalitatea omului de rând, putem să devenim una dintre cele mai bune ţări din lume, nu doar din Europa.
• Rep.: După cât timp aţi început să vedeţi că statul care v-a adoptat are şi deficienţe?
• G.A.: Nu am devenit lider acolo pentru că fac parte din oamenii care sunt învăţaţi să linguşească sistemul. Eu sunt un om cu coloana vertebrală, care îşi asumă răspunderea şi se ţine de cuvânt. În calitate de ziarist am scris despre birocraţia din România şi astfel am fost chemat să dau explicaţii la ambasada României în Norvegia. Pe lângă funcţia de director, am lucrat şi în calitate de ziarist şi scriitor. Am analizat societatea în mod critic. În acest fel am observat deficienţele din societatea norvegiană.
• Rep.: Cazul Bodnariu să fie picătura care a umplut paharul?
• G.A.: Da.
• Rep.: Cum s-a văzut cazul din interior?
• G.A.: Am încercat să fiu obiectiv, am lucrat foarte mulţi ani în sistem şi chiar am interacţionat cu Barnevernet. În stilul meu caracteristic, am analizat critic atât activitatea mea, cât şi pe a lor. Eu nu am dat niciodată părinţii pe mâna Barnevernet, ci am încercat să lucrez constructiv. Fără a vrea să fiu nedrept, mulţi dintre ceilalţi director de instituţii gândesc simplist. Este foarte uşor să devii un fel de inchizitor şi să faci abstracţie de faptul că ai nişte oameni în faţa ta. În ceea ce priveşte cazul Bodnariu, intrând în profunzimea lui şi văzând nişte documente, mi-am dat seama că este vorba de un abuz. Atunci când iei cei cinci copiii din sânul unei familii este oribil. Aveam să descopăr că există multe drame asemănătoare în Norvegia. După Norvegia au urmat şi alte ţări: Finlanda, Danemarca, Marea Britanie şi altele.
• Rep.: Deci, adevărul nu este undeva la mijloc în acest caz?
• G.A.: Nu, nu este la mijloc. Legislaţia norvegiană în ceea ce priveşte protecţia copilului prevede multe lucruri extraordinare, totul este idilic, dar dacă legea nu se aplică aşa cum a fost intenţia legiuitorilor, se ajunge la abuzuri. Trebuie să ştim că în afară de această lege, oamenii mai au fel de manual de instrucţiuni, în care sunt prevăzute multe lucruri care, pentru mine, sunt nişte ciudăţenii. Acolo este prevăzut că dacă ai doar nişte suspiciuni cu privire la situaţia unui copil, poţi să informezi Barnevernet imediat.
• Rep.: Care ce face?
• G.A.: Care declanşează o anchetă şi în cel mai scurt timp se poate alege praful de acea familie. Când am văzut acest lucru am luat atitudine.
• Rep.: În cazul nostru se poate spune că s-a făcut dreptate. Ştim că totul s-a întâmplat din cauză că a fost mediatizat cazul şi că aţi ieşit dvs., public, şi aţi vorbit. Într-o situaţie normală în care nu se ştie absolut nimic, copiii ar fi ajuns în familie?
• G.A.: Copiii nu aveau nici cea mai mică şansă dacă oamenii nu ieşeau în stradă. Cazul nu este însă încheiat. În joc sunt sume foarte mari de bani şi este dificil să lupţi, pentru că puţinii oamenii care îndrăznesc să spună adevărul sunt atacaţi din toate părţile. Tocmai din această cauză am pus bazele Asociaţiei pentru Protecţia Internaţională a Copilului şi a Familiei. Noi avem nevoie de ajutorul tuturor.
• Rep.: Câte cazuri aţi mai identificat?
• G.A.: Sunt foarte multe: sute de cazuri privind cetăţenii români şi sute de mii de cazuri privind cetăţenii străini. Fără să vreau, devenind atât de cunoscut, am fost asaltat din toate părţile. Oamenii au încredere în mine şi vreau să vă spun că am văzut filme video cu adevărate atrocităţi. Ultima dată o familie din Maroc a fost distrusă de Barnevernet. O mamă era însărcinată în luna a patra şi pe filmare se vedea cum copiii ţipau disperaţi şi să tăvăleau pe jos. Angajaţii de la Barnevernet îi smulgeau pur şi simplu, iar mama în urma unei crize a pierdut sarcina. Asta este o crimă şi despre astfel de lucruri vorbim.
• Rep.: Pentru care nu plăteşte nimeni?
• G.A.: Nimeni nu îşi asumă răspunderea, ba mai mult unii au tupeul să spună că sunt fanteziile unor oameni nebuni
• Rep.: Ce se întâmplă cu aceşti copii despre care să zicem că nu se mai întorc niciodată în familii?
• G.A.: Dacă rămân în grijă statului, în instituţiile lor, se îmbolnăvesc şi mă refer acum la cifrele date publicităţii, de către biroul central de statistică. În urma cercetărilor efectuate, s-a demonstrat că 76 % dintre copiii instituţionalizaţi de Barnevernet suferă de grave afecţiuni psihice. Deci, cea mai mare parte vor deveni nişte oameni bolnavi psihic în societate. Ceilalţi vor fi daţi spre adopţie în familii surogat şi vor avea o viaţă “minunată”. Mulţi îşi vor pune capăt zilelor, pentru că au fost numeroase tentative de sinucidere de-a lungul timpului, alţii vor muri datorită lipsei afecţiunii. O fetiţă de 13 ani a murit din cauză că nu a primit îngrijirea medicală necesară. Nimeni nu poate iubi aceşti copii mai mult ca proprii lor părinţi.
• Rep.: Ce părere aveţi de situaţia din România, unde trăim în cealaltă extremă şi asistăm la adevărate abuzuri pentru care nu se iau măsuri?
• G.A.: Am primit numeroase solicitări de la oamenii din România şi tocmai din acest motiv am bazele asociaţiei pentru protecţia copiilor, George Alexander, şi astfel vom lupta şi pentru drepturile copiilor din România. Ştiu că avem copii care au o viaţă groaznică în propriile familii. Îi vom ajuta, îi vom consilia psihologic, vom lupta pentru integrarea lor în societate şi dacă părinţii sunt abuzivi, statul trebuie să-şi asume răspunderea şi să-i ia din familiile respective. Noi suntem împotriva oricăror forme de abuzuri şi violenţe. Nu vom permite să se ia copiii unor familiile care funcţionează normal. Nu poţi să dezmembrezi o familie doar pentru că într-un moment nefericit, părintele i-a dat o palmă. Să nu uităm că părintele îşi iubeşte cel mai mult copilul şi îi vrea binele.
• Rep.: Dvs. când eraţi mic aţi avut parte şi de o palmă din partea părinţilor sau de o vorbă mai răstită?
• G.A. Bineînţeles, mama era cea mai aspră cu noi. În acelaşi timp mă gândesc la cei 7 ani de acasă şi de la tot ce am învăţat în această perioadă. De la mama am învăţat cele mai multe lucruri bune. Nu sunt de acord cu bătaia, dar eu cred că prin consiliere oamenii îşi pot schimba atitudinea. Nu trebuie apelat la metodele din Norvegia şi să creăm astfel un fel de inchiziţie. Familia Bodnariu, oameni credincioşi şi cu frică de Dumnezeu, a recunoscut că le mai dădea câte o palmă copiilor. Tocmai din acest motiv Barnevernet le-a luat copiii. În schimb, familia Nan nu a recunoscut şi tot au rămas fără copiii. Am discutat cu aceştia şi au spus că nu aveau ce să recunoască, deoarece nu şi-au bătut niciodată copiii. Judecătorul le-a spus că dacă recunoşteau că i-au bătut îşi primeau copiii înapoi. Asta ca să vedeţi câtă ipocrizie! Nu era suficient că le-au luat copiii, trebuia să li se creeze şi mustrări de conştiinţă. Nu mai spun de procesul acela “democratic” în care au fost pur şi simplu distruşi.
• Rep.: V-aţi lansat o carte. Titlul este unul cu impact pentru marketing sau este unul real?
• G.A.: Titlul se numeşte “Copiii noştri în închisorile lor! – furaţi de Barnevernet” şi reflectă realitatea. Avem foarte mulţi copii care sunt în “închisorile” lor. Atunci când cercetările arată că 76% dintre copiii instituţionalizaţi de Barnevernet devin bolnavi psihic, rezultă că aceste instituţii sunt mai rele ca nişte închisori sau ca nişte lagăre de exterminare. Barnevernet livrează bolnavi psihici în societate, pe bandă rulantă.
• Rep.: Aveţi un capital mare de imagine, acum, îl veţi fructifica în vreun fel, mă gândesc la o latură politică, sau veţi merge în lupta aceasta?
• G.A.: Dintotdeauna am avut cel mai mare dezgust pentru politică. Am avut foarte multe cereri de la oamenii care cred în mine şi spun că trebuie să mă implic în politică. În schimb, eu nu cred în partide şi dacă ar fi să mă implic în politică, o voi face ca independent.
• Rep.: V-a fost vreodată frică după ce aţi spus adevărul?
• G.A.: Am avut mulţi prieteni care mi-au spus că le mai este frică să mai meargă cu mine pe drum. Am constat singur că am fost supravegheat şi urmărit, în care dau şi nişte exemple. Nu mi-a fost şi nici nu îmi este frică, deoarece nu mă gândesc la asta, ci mă gândesc că trebuie să fac ceea ce este corect! Am hotărât încă de la început că trebuie să ajut oamenii şi sunt conştient că am o mare responsabilitate. Atunci când oamenii mă sună disperaţi, plângând, nu mă mai pot gândi la mine!
• Rep.: Vă mai întoarceţi în sistemul norvegian?
• G.A.: Baza va fi în România. Aici vom crea o organizaţie puternică pentru protejarea tuturor copiilor din ţară şi din străinătate. Deja au luat legătura cu mine mai multe ONG-uri. Voi dona toate veniturile din vânzarea cărţii şi cu această ocazie vreau să îndemn oamenii să o cumpere.