Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Geniul de la Vâlcea a câştigat premiul cel mare la concursul de cercetare Intel ISEF din SUA

PERFORMANŢĂ. Numele său a ajuns pe buzele tuturor românilor, iar tinerii inventatori străini îl invidiază şi se tem de mintea sa strălucită. Este vorba de geniul vâlcean Ionuţ Budişteanu, care la sfârşitul săptămânii trecute ne-a făcut să ne simţim mândri că suntem români, că suntem vâlceni. El a reuşit o performanţă extraordinară, aceea de a câştiga marele premiu la o competiţie internaţională de ştiinţă şi inginerie, concurs la care au participat 1.600 de tineri inventatori din întreaga lume. Ionuţ Budişteanu a fost declarat câştigătorul premiului de 75.000 de dolari al concursului Intel ISEF pentru că a inventat o maşină autonomă low-cost.  

Nu este prima când auzim de elevul de 19 ani de la Grupul Şcolar Oltchim din Râmnicu Vâlcea. Asta pentru că, în ultimii ani el a câştigat peste 90 de premii naţionale şi internaţionale la concursurile de ştiinţă şi inginerie. Trebuie remarcat că, încă de la vârsta de 16 ani este membru al Association for Computing Machinery din SUA, o asociaţie care are peste 20.000 de membri, în special profesori universitari. Înainte de a ajunge aici însă, Ionuţ Budişteanu s-a făcut remarcat prin proiecte cu aplicabilitate în domeniul auto, al protecţiei mediului şi al sănătăţii. Nu mai departe de anul trecut, vâlceanul a obţinut premii în valoare de 14.000 de dolari la Intel ISEF pentru o interfaţă care ajută nevăzătorii să vadă cu ajutorul limbii, iar atunci fundaţia IEEE Foundation President’s scholarship i-a acordat o bursă de 10.000 de dolari pe an, timp de patru ani, pe care o poate folosi la orice universitate americană.

Acum însă, performanţa lui Ionuţ Budişteanu este remarcabilă, el reuşind să câştige marele premiu la competiţia internaţională de ştiinţă şi inginerie Intel ISEF, pentru care a primit suma de 75.000 de dolari. Elevul de la Grupul Şcolar Oltchim din Râmnicu Vâlcea a reuşit să realizeze o maşină autonomă la doar 4.000 de dolari, iar proiectul său, intitulat “Utilizarea inteligenţei artificiale pentru a crea o maşină low-cost, fără şofer”, combină elemente hardware şi software, inclusiv o aplicaţie dezvoltată special de Ionuţ, testată în situaţii reale din trafic, cu scopul integrării în autovehicule şi reducerii semnificative a numărului de accidente rutiere. Ceea ce a reuşit să facă Ionuţ Budişteanu şi alţii nu a fost utilizarea unui radar minimalist şi a unor camere video, montate pentru a recunoaşte din imagini, folosind algoritmi informatici proprii, marcajele, limitele şi poziţionarea în timp real a maşinii în trafic, semnele de circulaţie şi posibilele obstacole. Maşina autonomă gândită de elevul vâlcean poate circula regulamentar pe şosea şi chiar dacă nu necesită implicarea unui şofer, ea poate respecta viteza şi distanţa faţă de alţi participanţi la trafic, iar posibilitatea producerii de accidente este extrem de scăzută.

“Mă bucur să aduc acest premiu acasă, în România. Voi continua să lucrez la proiectele mele de cercetare şi să învăţ pentru examenul de Bacalaureat. Muncesc mult, între 12 şi 14 ore pe zi, la proiectele mele. Mă simt norocos că pot fructifica acest efort de timp şi resurse, câştigând premii. Sfatul meu pentru liceenii interesaţi de inteligenţa artificială şi care doresc să participe la Intel ISEF este să pună pasiune în ceea ce fac. Acesta este secretul meu, fac totul cu pasiune şi încerc mereu să mă autodepăşesc” – a declarat Ionuţ Budişteanu când a ajuns în ţară, acolo unde pe aeroport a fost aşteptat chiar de inspectorul general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Remus Grigorescu.

Felicitat de premierul Ponta

Performanţa obţinută de elevul vâlcean Ionuţ Budişteanu a fost remarcată şi de premierul României, Victor Ponta, care a ţinut să-l felicite de printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. „’Îl felicit pe Ionuţ Budişteanu, un tânăr excepţional din Râmnicu Vâlcea, care a câştigat Marele Premiu al celui mai important concurs de cercetare pentru elevii de liceu – International Science and Engineering Fair (ISEF) – organizat de compania Intel în Arizona, SUA. România se mândreşte cu tine Ionuţ, felicitări!” – a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.