Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Gânduri de sfârşit de an

Iată-ne la sfârşitul anului 2012. Întâmpinăm anul care vine cu gânduri de distracţie pentru noaptea dintre ani, cu planuri mari pentru ce urmează şi cu bilanţul anului care se va încheia. Ce am făcut, ce am greşit, cât ne-am bucurat, câte am realizat şi cine suntem azi. Ne întrebăm dacă ne-am schimbat şi ne propunem să fim mai buni. Inscripţionăm o coală albă de hârtie cu idei şi obiective pentru anul viitor, visăm la o lume mai bună şi suntem bucuroşi  că am câştigat noi prieteni. Echipa Vocea Vâlcii vă doreşte curaj, energie şi inspiraţie. Îndrăzniţi să visaţi şi luptaţi pentru lucrurile care vă fac să zâmbiţi la sfârşitul zilei,  implicaţi-vă şi dedicaţi-vă activităţilor care vă fac inima să bată mai tare şi fiţi creativi. Fiecare zi a anului 2013 să fie o poveste scrisă de voi, pentru voi şi pentru cei în jur, încheiată cu un zâmbet şi un gând bun. La Mulţi Ani!

• Redacţia VOCEA VÂLCII