Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fugarul Alexandru Diamant vrea să se predea!

Ştirea că împotriva lui Alexandru Diamant, zis „Dinaur”, ţiganul/rom care l-a înjunghiat pe Dinică Gunici – conaţionalul său – în faţa unui restaurant din municipiul Rm. Vâlcea, s-a emis mandat european de arestare şi mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării, l-a disperat pe acesta. El a aflat despre ce urmează să i se întâmple, din paginile ziarului nostru. După cum ne-am mai informat cititorii, încă de când a fugit din judeţ, sustrăgându-se anchetei care se întreprindea, fostul lucrător în presa locală, cunoscut de la Informaţia zilei, de la posturile RTV Vâlcea UNU şi ETALON şi prin propriul său ziar “Vocea Romilor”, a intrat în dialog cu noi, atât telefonic cât şi prin intermediul Internetului. Deşi ne-a transmis că a fugit din România, am ştiut şi ştim sigur că el se află în ţară, la rudele lui din Oltenia sau din Ardeal, lansându-i invitaţia la raţiune şi bărbăţie, să vină la Parchet, uşurându-şi responsabilitatea. Una este să te predai şi alta este să fii prins şi încătuşat. De fiecare dată, am încercat să-l determinăm pe Diamant să se predea autorităţilor, existând timp suficient ca să nu-şi agraveze situaţia şi aşa foarte gravă, dar nu a vrut să o facă. La toate intervenţiile noastre (telefonice), unele făcute chiar în prezenţa lucrătorilor de poliţie însărcinaţi cu prinderea lui, fugarul ne-a declarat că ar vrea să se predea dar că îi este frică de arestul Poliţiei şi de Penitenciar sau de ce i se poate întâmpla acolo, ştiind că se află în duşmănie cu mai toţi conaţionalii săi de prin judeţ, unii dintre ei fiind “cazaţi”, temporar, chiar la Colibaşi, locul unde va ajunge şi el. Brusc, legătura fragilă instaurată s-a întrerupt, semn că şi-a pierdut încrederea şi în noi, cei care am vrut doar să îl facem să-şi uşureze situaţia determinată de sustragerea de la efectuarea urmăririi penale. Dar vineri, 30 septembrie, pe forumul nostru al ziarului on-line, la ora 9:51, acesta ne-a trimis un mesaj prin care încerca să se justifice şi să explice ce simte în legătură cu fapta sa. Vă prezentăm mesajul, aşa cum l-a scris el, lăsându-vă să trageţi singuri concluziile ce rezultă din confesiune.

“2011/09/30 la 09:51 – dacă soarta şi nenoraciţi dracului sau ţinut scai de mine  sau dus la procuror săse înpace şi să declare cum a fost procuroru ia  luat la înjurături şi dacă încearcă să mai declara ceva îi bagă şi pe ei la încăerare   iei au declarat satem ţigani şi ne înpăcăm  scandalul o să dureze ani acest conflict şi o săfie mare scandal în oraş o săse lase cu crime iau relatat gunici didică şi iulian  procurorul ia gonit   pe aceştia neavizând nici o contra expertiză   probabil căl va bate dumnezeu având cancer la coloană neavând de trăit mult mulţumesc dommnule romn am  observat că ai început să ai altă viziune cât mam străduit şi îmi place pressa nu am alt hobiu şi altă plăcere în lumea asta decât  pressa pe care o ador  deaia am făcut ziar am cupărat  o tv onlain public tv   vroiam să  descid  un radio având licenţă şi frevenţă astae mam distrus trebuia să nu ripostez  dar tot oraşu ar fi râs de mine că doi sărăntoci lau bătut pe diamante”.

Apoi, la numai 42 de minute, la 2011/09/30 la 10:33, a revenit, anunţându-ne: “vezi că marţi te sun când mă duc la  poliţie”, pentru ca în jurul prânzului, la 2011/09/30 la 12:12, să ne transmită: “nu pot să mai trăiesc în străinătate mie dor de oraşul meu de prieteni simnt că nu am aer…  viu …”. Marţi vom fi pe recepţie, ca să vedem dacă de data asta acuzatul pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat se va ţine de cuvânt. Fie ca fostului patron de ziar să-i vină mintea la cap, chiar şi în ceasul al treisprezecelea! • Romeo POPESCU