Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO/VIDEO: Incendiu devastator la cortul de evenimente al Pensiunii Denisa din Râmnicu Vâlcea. 20 de turiști au fost evacuați

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în această dimineață, la ora 04.10, pentru stingerea unui incendiu produs la un cort de evenimente aferent pensiunii Denisa, situată în Râmnicu Vâlcea, strada Ostroveni.
Flăcările au cuprins elementele combustibile din PVC din componența cortului, propagându-se cu repeziciune pe întreaga suprafață de circa 600 de mp. a acestuia.

Prin intervenția promptă a pompierilor, s-a reușit salvarea pensiunii situată în imediata apropiere și a turiștilor cazați în interior (aproximativ 20 de persoane), care au fost evacuați imediat ce s-a dat alarma.

Pe timpul intervenției, o femeie în vârstă de 45 de ani a inhalat fum, motiv pentru care salvatorii de la SMURD au evaluat-o medical, ulterior femeia refuzând transportul la spital.
După aproape o oră de la sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul a fost lichidat, înainte ca flăcările să se propage și la alte imobile din vecinătate. Cercetările preliminare efectuate la fața locului, arata că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația electrica.

Pentru prevenirea unor situații similare, recomandăm să nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii.