La data de 15 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz, au reținut un bărbat de 40 de ani, bănuit de săvârșirea a două infracțiuni. Incidentul a avut loc în jurul orei 13.46, pe raza orașului Băbeni, când bărbatul ar fi acroșat un biciclist de 51 de ani, care circula în aceeași direcție. După impact, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără a anunța autoritățile, iar biciclistul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
IPJ VALCEA INFORMEAZA:
La data de 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 40 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea a două infracțiuni.
Astfel, la data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 13.46, în timp ce conducea un autoturism, pe raza orașului Băbeni, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi acroșat un biciclist de 51 de ani care circula în aceeași direcție.
În urma impactului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție, iar biciclistul a fost condus la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ulterior, în urma verificărilor efectuate, bărbatul a fost identificat și testat cu aparatura din dotare, care a indicat o concentrație de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, față de bărbatul de 40 de ani din orașul Băbeni, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea luării unei măsuri legale care se impune.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea procurorului de caz.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Lasă un comentariu