FELICITĂM cei 32 de pompierii militari vâlceni care au acționat în localitatea Pechea din data de 19 septembrie, ce s-au întors la bază, în această dimineață.
Rămân în județul Galați 3 autospeciale (un autocamion cu platformă, un buldoexcavator și o autospecială de transport personal) și 3 conducători auto.
În cursul zilei de sâmbătă, 21 septembrie, un autocamion din cadrul ISU Vâlcea a transportat ajutoare pentru localitățile afectate din județul Galați, acestea fiind ridicate din București.
Pompierii militari vâlceni au intervenit pentru restabilirea stării de normalitate și distribuirea produselor alimentare pentru 28 de gospodarii/locuinte afectate de efectele inundatiilor, în localitatea Pechea.
Salvatorii vâlceni au fost implicați în acțiuni de îndepărtare a stratului gros de nămol și resturi aduse de ape, asigurând astfel accesul în casele oamenilor.
Intervențiile s-au desfășurat în zonele cele mai grav afectate, unde locuințele și drumurile au rămas blocate.
A fost o misiune dificilă pentru toți cei care au intervenit, epuizantă fizic, dar și emoțional, interacțiunea cu cei greu încercați fiind una încărcată de emoții.
Lasă un comentariu