Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Rachetă căzută în comuna Lungești

Astăzi, o rachetă a căzut în comuna Lungești din județul Vâlcea. Mai multe echipaje de intervenție s-au deplasat la fața locului și au stabilit, că este vorba despre un dispozitiv antigrindină.

Astazi în jurul orei 10.05, Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost apelat, prin sistemul de urgență 112, de către un reprezentant al Primăriei Lungești, județul Vâlcea, cu privire la faptul că, în comună, s-ar fi prăbușit o rachetă antigrindină.

O bucată dintr-o rachetă a căzut într-o zonă de case din Lungești, pe un teren, trecând pe lângă oamenii care erau în împrejurimi. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Se presupune că este vorba despre o rachetă antigrindină, dat fiind faptul că în localitățile învecinate zonei în care a căzut există puncte de lansare a acestora.

Județul Vâlcea deține patru puncte de lansare a rachetelor antigrindină: în Mădulari, Ștefănești, Orlești și Șușani, având Centrul de comandă la Stația Meteo din Drăgășani.

„Lansarea rachetelor antigrindină se face de la centrele de specialitate, nu de la noi. Nu avem un astfel de centru în Lungești, există însă în vecinătate: în comuna Ștefănești – două centre, în comuna Șușani și în orașul Drăgășani. Sigur de acolo să fi venit, că din altă parte…”, a spus primarul Tiberiu Costea, pentru Antena3 CNN.