Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: O elevă şi un soldat au leşinat la ZIUA EROILOR la Râmnicu Vâlcea

În data de 21 mai 2015, la Cimitirul Cetăţuia din Râmnicu Vâlcea a avut loc Ziua Eroilor, dar şi Sfânta Sărbătoare a Înălţării Domnului. Conform instrucţiunilor M.A.I. „Ceremoniile de comemorare a eroilor încep după oficierea Sfintei Liturghii a Înălţării Domnului când, în toate lăcaşurile de cult, în data de 21 mai, la ora 12.00, se trag clopotele, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se păstrează un moment de reculegere”. În aceste condiţii, la ceremonie au participat şi elevi de la mai multe şcoli din municipiu. Numai că temperaturile ridicate din această zi au făcut ca o elevă din clasa a III-a D de la Matei Basarab să leşine în timpul slujbei religioase. Primul care a reacţionat la strigătul de ajutor al învăţătoarei a fost Samoil Vâlcu, care, de altfel, i-a acordat fetei primul ajutor. Văzând ce se întâmplă, inspectorul general şcolar Andra Bica a retras imediat toţi elevii de la manifestare, mutându-i într-o zonă mai umbroasă. De asemenea, şi unui soldat i s-a făcut rău, tot pe fondul unei călduri excesive şi a statului în soare şi în picioare. Până la final, ceremonia s-a desfăşurat fără alte incidente.