Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Incendiu provocat de jarul căzut din sobă. O casă a luat foc

În data de 26.01.2021, la ora 10.09, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Berbești.

Până la stingerea incendiului, au ars: acoperișul unei case de locuit, construit din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment, pe o suprafață de circa 60 mp., bunurile materiale din interiorul casei. De asemenea, au fost degradate tavanul și pereții casei de locuit. Incendiul a fost stins în cooperare cu SPSU MINPREST SERV din localitate. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este căderea jarului din mijlocul de încălzire (sobă) pe materiale combustibile (textile).

Având în vedere faptul că în sezonul rece, majoritatea incendiilor au drept punct de plecare sistemele de încălzire a locuinţelor, la exploatarea sobelor, cu sau fără acumulare de căldură şi a maşinilor şi aparatelor de încălzit şi de gătit trebuie respectate următoarele reguli :
• materialele sau elementele combustibile situate în faţa focarelor şi cenuşarelor vor fi la distanţă de minimum 1,25 m faţă de acestea, iar cele greu combustibile pot fi la 1,00 m;
• în încăperile în care sunt amplasate sobele, nu se admite depozitarea materialului combustibil care să depăşească consumul pentru 24 ore;
• depozitarea ( amplasarea ) materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură;
• este interzisă depozitarea materialului combustibil deasupra sobelor;
• în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
• înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;
• nu este admisă utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;
• în timpul funcţionării sobelor, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise;
• este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
• se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a lor;
• nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei sau cărbuni cu o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producător (cocs de furnal);
• cenuşa se va evacua periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se vor stinge resturile de jar;
• se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite.