Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Explozie la o casă din Călimănești. Două persoane au suferit arsuri

Două persoane au fost rănite în urma unei explozii produsă la o casă din satul Jiblea, str. Ion Creangă, Călimănești, județul Vâlcea. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu, însă a distrus o parte importată din casă.

Potrivit ISU Vâlcea, explozia ar fi fost cauzată de o problemă la rețeaua de gaze, două persoane suferind arsuri. De asemenea, alți doi oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului după ce au suferit atacuri de panică, iar o persoană cu handicap a fost evacuată de pompieri într-o anexă sigură.

“Lucrătorii Distrigaz se află la fața locului. Două persoane sunt evaluate de echipajele SAJ, iar echipajul SMURD evaluează încă două persoane care au suferit atac de panică. Un colț din imobil a fost dărâmat. Locuința nu mai prezintă siguranță în exploatare. Echipajele ISU vor acționa pentru evacuare. În imobil locuiau 5 persoane. 2 persoane cu arsuri au fost transportate la UPU cu ambulanțele SAJ, 2 persoane cu atac de panică au fost evaluate de SMURD și refuză transportul la spital, iar o persoană cu handicap a fost mutată dintr-o anexa gospodărească, într-o zonă sigură” ne informează ISU Vâlcea.