Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Ea este învățătoarea care nu i-a permis unui băiețel de 6 ani să meargă la toaletă! AFARĂ DIN ÎNVĂȚĂMÂNT!

O învățătoare de la Școala „Tudor Vladimirescu” din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea a refuzat accesul la toaletă unui copil de șase ani, iar acesta s-a scăpat pe el, devenind ţinta ironiilor colegilor.

„Cadru didactic sau doar dictator din Drăgășani? Cum este posibil ca în zilele noastre, o doamnă învățătoare, un exemplu moral și de bune practici pentru elevii săi, o persoană căreia se presupune că îi place această meserie, căci altfel nu o alegea, să dea dovada de indiferență și cruzime? Vorbind astăzi (vineri, 24 noiembrie 2023 – n.r.) cu o mămică, mi-a ajuns la urechi că doamna învățătoare în cauză, Camelia N, pe numele dumneaei, nu a dat voie unui elev să meargă la toaletă în timpul orelor.

Băiețelul nu s-a mai putut ține și a făcut treaba mare pe el. Și ce credeți? A fost tratat cu nepăsare și indiferență de către doamna învățătoare pe tot parcursul orei, timp în care a fost batjocorit și făcut de râs de către colegii săi.

Trăim în vremuri în care majoritatea dintre noi stăm cu telefoanele lipite de mâini, dar un telefon către părinții copilului nu s-a putut da? Motivația, simpla! Nu s-a vrut! Rușine, doamnă învățătoare! Faceți de râs meseria pe care v-ați ales-o și colegii dumneavoastră care dau tot ce e mai bun pentru viitorul copiiilor noștri!” , a scris Nicolae Grigorie în postarea sa pe grupul Se întâmplă în VÂLCEA!

Învățătoarea Camelia Nica este în prezent cercetată disciplinar. Ea a fost suspendată din funcție pe durata investigației, iar dacă acuzațiile se dovedesc a fi adevărate, există riscul unei sancțiuni, inclusiv o posibilă reducere a salariului cu până la 15% pentru o perioadă de 6 luni sau chiar desfacerea contractului de muncă.

„Din păcate, incidentul este real! Am aflat cu stupoare detaliile atât din postarea de pe Facebook, cât și de la conducerea unității de învățământ care m-a informat cu privire la cele întâmplate. Inspectoratul Școlar nu poate interveni în astfel de probleme, conducerea școlii fiind cea care trebuie să ia măsuri. Voi urmări cu atenție cum se desfășoară cercetarea și ce finalitate are! Îmi doresc din suflet ca astfel de incidente să nu mai aibă loc, iar cadrele didactice să fie empatice cu elevii lor”, a declarat inspectorul general școlar al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Mihaela Andreianu, pentru gazetavalceana.ro.