Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Amendă de 3.000 de lei + certificatul de înmatriculare și plăcuțele retinute pentru un sofer din Valcea!

Un bărbat de 51 de ani din Glăvile a fost depistat de polițiștii din Vâlcea, în timp ce efectua transport ilegal de persoane pe DN 677A, în localitatea Crețeni, fără autorizație TAXI. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 3.000 de lei și i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele. De asemenea, i-a fost suspendat dreptul de a utiliza vehiculul pentru transportul de persoane timp de 6 luni.

IPJ VALCEA INFORMEAZA:

DEPISTAT DE POLIȚIȘTII VÂLCENI

Astăzi, în jurul orei 12:00, polițiștii rutieri ai Secției nr. 3 Poliție Rurală Sutești Vâlcea au depistat pe DN 677A, în localitatea Crețeni, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Glăvile, în timp ce efectua transport public de persoane contra cost, fără a deține autorizație TAXI sau o copie conformă valabilă.

Astfel, bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, fiindu-i reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele.

De asemenea, față de acesta a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului folosit la transportarea persoanelor, pentru o perioadă de 6 luni.