În urma cu putin timp, un accident rutier GRAV, a alertat autoritățile vâlcene, după ce un tânăr de 19 ani a izbit din plin o mașină condusă de către 37 de ani! În urma impactului, bărbatul de 37 de ani a rămas încarcerat, iar ulterior a fost transportat de urgență la spital!
IPJ VÂLCEA informează :
ACCIDENT RUTIER ÎN LOCALITATEA GALICEA
La data de 24 septembrie a.c., dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 678, în localitatea Galicea, a avut loc un eveniment rutier.
De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Vâlcea care au constatat că cele sesizate se confirmă.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că, un tânăr de 19 ani din, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani din localitatea Olanu.
În urma coliziunii, conducătorul auto în vârstă de 37 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
De asemenea, cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Lasă un comentariu