Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Eveniment istoric: Inaugurarea unui pian nou de concert, la Filarmonica “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea

Marți 10 mai a.c., în jurul orei 14, trecătorii aflați pe Calea lui Traian din municipiul Râmnicu Vâlcea, pietoni și automobiliști au fost martorii unui “spectacol” inedit. Circulația a fost restricționată pe sensul de mers spre Zona Nord, banda întâi de circulație fiind ocupată de o automacara cu brat lung telescopic cu care se manevra cu mare grijă, spre înălțime, un obiect voluminos ambalat și protejat. A fost dirijat millimetric spre o fereastră de la ultimul etaj al salii de concerte a filarmonicii, și preluat cu grijă în interior, unde, cu delicatețe i s-au desfăcut ambalajul și protecțiile.

A ieșit la iveală o bijuterie: cel mai mare pian de concert marca Petrof Mistral, din cea mai nouă generație de piane performante realizate manual.

Este darul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea pentru melomanii vâlceni, care au așteptat câteva zeci de ani un astfel de instrument muzical cu rezonanță aparte, atât de binemeritat de o instituție prestigioasă, Filarmonica “Ion Dumitrescu”. Până acum, spre deosebie de alte filarmonici care dispun de mai multe piane de concert, la Râmnicu Vâlcea concertele erau susținute pe un pian de salon, cu coada scurtă, mai potrivit pentru recitaluri.
In cursul acestui an câteva filarmonici din țară, dintre cele care aveau nevoie stringentă de o astfel de investiție, au fost înzestrate cu noi piane de concert necesare desfășurării manifestărilor artistice specifice.

Este de la sine înțeles că un instrument muzical valoros va atrage la Râmnicu Vâlcea pianiști și dirijori prestigioși, în măsură să împlinească dorința de frumos a iubitorilor muzicii culte și nu numai, dar și să confere o atmosferă de înaltă tinută spirituală vieții culturale a municipiului Râmnicu Vâlcea și județului.

Spre informare succintă, colectivul Filarmonicii “Ion Dumitrescu” este tot mai prezent în viața muzicală a țării. Recent în cele doua zile de Paște televiziunea națională TVR 1 a prezentat în reluare un concert de două ore al filarmonicii vâlcene la Sala Palatului din București. Corul “Euphonia” este invitat frecvent la Filarmonica din Sibiu, Formația de Jazz “New Fill Jazz Band” va participa la Ploiești la Festivalul de Jazz, iar orchestra a fost deja invitată peste hotare.

Am amintit acestea pentru a sublinia, odata în plus că marele pian de concert “Petrof Mistral” este o investiție necesară, primită cu mare bucurie la Râmnicu Vâlcea, de muzicieniii filarmonicii și de melmani, cu un cuvânt de prețuire pentru receptivitatea de care a dat dovadă Primarul Mircia Gutău față de această solicitare de care beneficiază în domeniul cultural întreaga comunitate locală.

Inaugurarea marelui pian de concert “Petrof Mistral” va avea loc într-un cadru festiv, în prezența Primarului Mircia Gutău, luni 15 mai 2023, ora 19,00 cu prilejul Galei celei de-a 43-a ediții a Festivalului national “Tinere Talente”. Printr-o fericită coincidență, solist va fi un vâlcean Sabin Bănescu care va intepreta concertul in sol major de Maurice Ravel, în acompaniamentul orchestrei filarmonicii sub bagheta maestrului Daniel Manasi.