Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dezamorsăm un zvon de intoxicare

În unele cercuri politice și administrative, dar și în câteva periodice vâlcene, se face afirmația că la data de 5 septembrie a.c., pe rolul instanței Judecătoriei din Drobeta Tr. Severin se va afla, spre judecare, dosarul privind cererea de punere în libertate a fostului nostru primar Mircia Gutău. După consumarea penitenței acestuia, condamnare pronunțată în urmă cu doi ani de zile de Înalta Curte de Casație și Justiție din România, acest proces a avut loc deja, luna trecută, la data de 24 august a.c. Pentru restaurarea adevărului și dezamorsarea clevetelilor destabilizatoare, vă informăm că tânara avocată a solicitatorului punerii în libertate înainte de vreme – Sânziana Sârboiu, în paralel cu sesizarea legală, pe aceeași temă, făcută de Comisia de individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, de la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin, a depus, în numele condamnatului, aceeași cerere, care a primit termen de judecată data de 5 septembrie a.c.. Numai că procesul a avut loc la data de 24 august, fiind luată în discuție doar solicitarea comisiei de specialitate a Penitenciarului, pronuntând acceptul liberarii ex-primarului Gutau. Ca atare, cererea avocatei a căzut, faza analizei la Judecătorie a fost depașită, urmând a se judeca, în continuare, recursul introdus, tendențios, de procurorii DNA, la Tribunalul din Tr. Severin. Este de neînțeles atitudinea de frondă a DNA-ului cu un condamnat ce și-a executat pedeapsa privativă de libertate, fractia condiționalului acordată acestuia de lege, pentru buna comportare și iesirea, liber consimțită, la muncă, fiind indeplinită, fapt care elimină orice motiv legal de respingere a propunerii comisiei penitenciarului.