Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Costi Rădulescu vrea să elimine taximetria pirat din Vâlcea

De câţiva ani, între transportatori şi Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea există un conflict permanent. Dacă transportatorii îi acuză pe poliţişti că nu ia măsuri împotriva taximetriştilor pirat, agenţii de circulaţie susţin că legea nu îi ajută pentru eradicarea acestui fenomen infracţional.

În acest scop, deputatul PSD Costi Rădulescu a decis să ia măsuri şi să se implice în schimbarea legislaţiei. Parlamentarul a avut zilele trecute o întâlnire cu Asociaţia Transportatorilor Rutieri din judeţul Vâlcea, la care au participat Sabin Ogreanu, preşedinte în exerciţiu, Adi Duca şi Gheorghe Obada. „Am fost onorat să constat că dialogul meu cu această asociaţie a rămas unul deschis, corect şi loial, membrii asociaţiei confruntându-se însă cu probleme extrem de delicate. Rămâne în continuare prezenta o chestiune care din păcate afectează grav activitatea transportatorilor de persoane şi anume fenomenul pirateriei şi taximetriei la negru. Deşi am mai avut întâlniri pe această temă, se pare că acest flagel îşi face simţită prezenta şi tocmai de aceea în cursul săptămânii viitoare voi depune la Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor spre analiză şi dezbatere, câteva modificări ale legislatiei în vigoare, modificări propuse de transportatorii de persoane. În cursul întâlnirii mi-au fost aduse la cunoştinţă probleme care ţin de activitatea curentă care însă necesită implicarea altor instituţii abilitate în domeniul transporturilor. Apreciez că legiuitorul şi transportatorii trebuie să conlucreze în vederea obţinerii unui grad ridicat de mulţumire pentru serviciile prestate din partea cetăţenilor care aleg să folosească aceste mijloace de transport” – declaraţie deputat PSD Constantin Rădulescu.