Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

De 1 iunie , Complexul Turistic Casa Românească din Călimănești se redeschide

Noile măsuri de relaxare se vor aplica de la 1 iunie şi sunt incluse într-un act normativ publicat vineri seară în Monitorul Oficial. Se redeschid terasele în aer liber, plajele, se reiau transporturile și competiţiile sportive.
La terase se va merge cu rezervare, de la 1 iunie. Se recomandă stabilirea de circuite cu sens unic pentru clienți. Va fi interzis transferul meniurilor sau al solnițelor și olivierelor și a altor obiecte de la o masă la alta, acestea fiind dezinfectate după plecarea clienților. Este interzis să se consume produse în picioare. La aceeași masă vor sta maximum patru persoane, iar personalul care servește clienții va purta măști și mănuși.
La Călimănești, cel mai mare complex turistic, Casa Românească, este pregătit să-și întâmpine oaspeții, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție.

”Dragi oaspeți, din ValeaOltului și până-n depărtare, iată că se dă veste mare!
Suntem bucuroși să vă anunțăm că din data de 1Iunie, Complexul Turistic Casa Românească își va relua activitatea.
În tot acest timp am fost tare harnici și am efectuat lucrări importante de modernizare, am igienizat și am pregătit terasele și piscinele respectând toate regulile și normele de distanțare și igienă impuse de către autorități.
Așteptăm rezervările dumneavoastră la 0786.720.720 sau [email protected]. Mai multe informații pe www.casa-romaneasca.ro”.