Dani Mocanu, cunoscut mai degrabă pentru versurile sale neconvenționale decât pentru subtilitatea mesajelor, a decis să-și aducă propria contribuție la alegerile prezidențiale din România. După ce, înainte de primul tur de scrutin, a lansat o piesă dedicată fostului candidat Nicolae Ciucă – cu titlul „Generale, președinte absolut” – Mocanu lovește din nou. De data aceasta, în pragul celui de-al doilea tur, lansează „RUSIA”, o creație ce marchează un moment artistic… greu de uitat.
Dacă piesa pentru Nicolae Ciucă era un soi de „ode manelistice” pentru un general transformat în politician, „RUSIA” duce lucrurile într-o direcție complet diferită. Inspirată din celebrul cântec rusesc „Калинка”, melodia vine cu versuri de un rafinament aparte, cum ar fi:
„Один, два, три
Tu ai forme mai mari
Fac cu tine mare film, interzis pentru copii.”
Videoclipul este și el de un simbolism debordant: Dani Mocanu dansează cu un Kalașnikov în mână, stă într-un ciubăr plin cu gheață și bea vodcă dintr-o cană de metal, înconjurat de motive tradiționale rusești. Totul culminează cu comentariul său postat pe YouTube: „Mai bine rus, decât pe dos!!! Am dreptate?” – care a reușit să împartă internetul în două tabere.
Călin Georgescu, cunoscut pentru simpatiile sale pro-ruse, ar putea vedea în „RUSIA” un imn neașteptat pentru viziunea sa politică, dar ce să mai spunem despre „campania artistică” a lui Mocanu? De la glorificarea lui Ciucă în primul tur la versurile despre Belarus și Kalașnikov în al doilea, Dani Mocanu pare să fi găsit o nișă nouă: manelele electorale.
Internauții au fost, ca de obicei, generoși cu părerile: unii îl laudă pentru curaj, alții îl consideră „rușinea națională”. Cât despre impactul asupra alegătorilor? Probabil că „RUSIA” va rămâne un cântec care nu influențează voturi, dar reușește să ne amintească de unicitatea scenei culturale românești.
Poate că într-o bună zi vom avea și un album complet: „Mocanu prezidențial: Imnuri pentru candidați”. Până atunci, să ne bucurăm de spectacol!
Lasă un comentariu