Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM se reuneşte pe 12 iulie

• gruparea din Zăvoi vrea să participe la un nou sezon de Liga a II-a dar încă nu se ştie pe ce buget se bazează Fotbaliştii de la CS Municipal au fost anunţaţi de conducerea clubului că reunirea lotului va avea loc pe 12 iulie, la stadionul municipal din Zăvoi. Atunci vor fi anunţaţi dacă resursele financiare vor permite un nou sezon de Liga a II-a sau dacă formaţia se va înscrie în eşalonul al treilea. La reunire vor fi prezenţi toţi fotbaliştii aflaţi sub contract cu CSM dar mai mult ca sigur mulţi dintre ei vor pleca la alte grupări având în vedere că gruparea din Zăvoi are datorii importante către ei. „Balul” începe pe 21 august Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal va stabili în cadrul şedinţei din 2 august programul eşaloanelor II şi III, în sezonul 2010-2011. Noul campionat al Ligii a II-a va începe în 21 august, ultima etapă a turului fiind programată pentru 27 noiembrie. Returul în eşalonul secund va începe în 5 martie 2011, ultima etapă a sezonului fiind programată în 4 iunie 2011. În noua ediţie a Ligii a II-a vor participa câte 16 formaţii în fiecare serie. Ca şi până acum vor avea drept de promovare în eşalonul I primele două clasate din fiecare serie, în timp ce ultimele trei formaţii ale fiecărei serii vor retrograda în Liga a III-a. Conform regulamentului Federaţiei Române de Fotbal, fiecare formaţie din Liga a II-a va putea avea în teren, în acelaşi timp, maximum trei jucători extracomunitari. Deocamdată nu este cunoscută componenţa celor două serii din Liga a II-a, pentru sezonul 2010-2011, Federaţia Română de Fotbal urmând să definitiveze acest aspect la începutul lunii august, dacă va avea posibilitatea să o facă atunci, deoarece se anunţă în continuare probleme financiare pentru unele grupări, care ar putea să renunţe ori să-şi cedeze locurile. Teoretic, în seria „Vest” a Ligii a II-a ar urma să ajungă Pandurii Târgu-Jiu şi Unirea Alba Iulia, formaţii retrogradate din Liga I, precum şi promovatele din Liga a III-a, ACU Arad şi CSU Voinţa Sibiu, însă, în funcţie de situaţie, şi Alro Slatina ar putea să ajungă în seria „Vest” a eşalonului doi. În seria „Est” vor ajunge Ceahlăul Piatra Neamţ şi Politehnica Iaşi, retrogradate din Liga I, respectiv, CF Brăila, Viitorul Constanţa şi Juventus Bucureşti, promovatele din Liga a III-a. Startul ediţiei 2010-2011 se va da în 20 august 2010, jumătatea sezonului urmând să fie marcată în 26 noiembrie, când se va derula etapa a 15-a. Partea a doua a campionatului în Liga a III-a va debuta în 4 martie 2011, ultima etapă fiind prevăzută pentru 3 iunie. Programul ar putea să suporte modificări, mai ales în pauza de iarnă, în funcţie de starea vremii şi a suprafeţelor de joc.

VLAD SOARE