Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: www.mediafax.ro

Copil român de 11 ani, mort în cutremurul din Italia

FOTO:  www.mediafax.roDin nefericire, un copil de 11 ani este cel de-al şaselea român mort în cutremurul din Italia. Cazul a fost confirmat şi de MAE. Micuţul a fost găsit sub dărâmături, fără suflare, joi seara.

Preotul Bogdan Gheorghică de la Parohia Ortodoxă „Sfântul Proroc Elisei” din Fermo a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că mama copilului, prinsă şi ea sub dărâmături, a fost găsită mai devreme şi dusă de urgenţă la un spital din Rieti, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

„Copilul era sub ruine din noaptea de marţi spre miercuri. Mama lui a fost găsită după circa şapte ore, rănită. Ne-a spus că în cele şapte ore cât a stat sub ruine nu a auzit eventuale strigăte ale copilului ei, care în momentul cutremurului se afla în camera sa”, a mai spus preotul Bogdan Gheorghică pentru sursa citată.