Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Consilierul local Remus Grigorescu, INFECTAT CU COVID-19: ”Dacă ai Coronavirus nu înseamnă ca ești ciumat”

Consilierul local Remus Grigorescu și soția acestuia au fost confirmați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. În acest moment, atât politicianul, cât și soția lui sunt în afara oricărui pericol. Dat fiind faptul că s-au izolat din timp pentru că avea simptomele specifice COVID-19, Remus Grigorescu a trecut cu brio peste această grea încercare.
Într-o postare pe rețelele de socializare, consilierul local Grigorescu a comentat că prevenția este mai ușoară decât tratarea și că purtarea măștii este imperios necesară.
”În decursul zilei de duminica, 2 august, am solicitat, eu și soția mea, sa fim testați pentru virusul SARS-CoV-2 deoarece de mai multe zile am prezentat simptome specifice acestuia. Încă de la primele manifestări ne-am autoizolat, întrucât prezentam simptome de răceala dar in contextul pandemiei actuale am considerat ca prevenția este mai importantă și am luat această decizie deoarece nu ne privea numai pe noi, ci întreaga comunitate in care trăim. Se pare ca a fost una inspirata ținând cont de rezultatul POZITIV primit in data de 2 August.
O sa ma întrebați probabil unii dintre voi dacă purtam masca. Da, purtam și port masca, și da, credeam și cred in existența virusului. Dar, probabil cândva, la un moment dat, am greșit, probabil, cândva mi-am dus mâna la fata neintenționat sau poate din graba am uitat sa ma dezinfectez pe mâini. Virusul, din pacate, nu face greșeli și nu omite niciun pas greșit. Trebuie cu toții sa avem grija mai multă, sa fim atenți, sa fim duri cu noi, sa ne “chinuim” sa stam cu acele masti așa cum ne îndeamnă autoritățile sa o facem, chit ca ne convine sau nu. “Chinul” de a purta o masca nici nu se compara cu chinul adevărat trăit de cadrele medicale care se confrunta cu sutele, miile de cazuri de COVID și cărora le multumesc pentru munca lor”, susține Remus Grigorescu.

Prevenția e mai ușoară decât tratarea
Totodata, consider ca este necesar sa precizez ca dacă ești infectat cu Coronavirus nu înseamnă ca ești ciumat. Ne confruntam cu o perioada dificila, in care toți ne dau sfaturi despre cum sa te ferești de aceasta boala, însă nimeni nu spune ca infectarea cu acest virus nu este sfârșitul lumii. Nimeni nu cred ca-și dorește sa ia contact cu acest virus, dar câteodată se intampla, iar lumea trebuie sa înțeleagă lucrul acesta.
Prevenția e mai ușoară decât tratarea! Va îndemn sa fiti precauți, țineți cont de sfaturile autoritatilor, purtați masca. Iar dacă, doamne ferește, se intampla sa intrați in contact cu acest virus, aveți încredere in medici și stați in izolare.
In rest… a fost confirmat faptul ca citind o carte nu exista niciun risc de infectare”, a mai adăugat
Grigorescu.