Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Codul rutier s-a schimbat de azi

Noile modificări ale legislaţiei rutiere, ce aduc, printre altele, amenzi de până la 450 de lei pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură, precum şi posibilitatea recoltării de probe biologice la locul accidentului, a intrat în vigoare de astăzi.

Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost modificată şi completată printr-o ordonanţă publicată în Monitorul Oficial din 29 august, aceasta intrând în vigoare de azi, 28 septembrie.

Una dintre cele mai importante completări aduse legislaţiei rutiere aduce sancţiuni pentru şoferii care nu transportă copiii în condiţii de siguranţă. Astfel, va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare „nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate”.

Noua legislaţie rutieră aduce noutăţi şi în ceea ce priveşte locul unde se poate face recoltarea mostrelor biologice. Astfel, acestea vor putea fi recoltate şi în ambulanţe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând SMURD. „Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanţei sau autospecialei aparţinând SMURD, care intervine la evenimentele în legătura cu traficul rutier, poate recolta probe biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor, precum şi în situaţia în care persoana implicată într-un accident de circulaţie refuză transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport”, prevede ordonanţa.